Claudiu Bleonț, scuze publice după momentul stânjenitor de la Gopo: „Nu a fost intenția mea să o discreditez pe Eva. Îmi pare rău”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Claudiu Bleonț a cerut public iertare, exprimând regretul pentru că și-a pus fiica într-o situație vulnerabilă după ce, marți seară, pe scena Premiilor Gopo, a făcut remarci care au stârnit indignare.

Claudiu Bleonț/FOTO: Captură video

Bleonț mărturisește că marți seară, pe scena Premiilor Gopo, a spus anumite lucruri „care au fost nepotrivite și au fost percepute ca fiind dureroase”.  Actorul a declarat că nu a intenționat să își discrediteze fiica în vârstă de 11 ani și că, din dorința de a o ghida, uneori poate spune lucruri care rănesc.

„Mi-am dat seama, privind înapoi, că mi-am pus propriul copil într-o situație vulnerabilă și că, fără să îmi dau seama atunci, am transmis un mesaj lipsit de delicatețe și empatie. Nu a fost intenția mea să o discreditez pe Eva, nu îmi doresc să îmi educ copilul prin mustrare publică. Îmi asum felul în care am procedat.

O iubesc enorm pe fiica mea. Este lumina mea, este sensul vieții mele, motivul pentru care vreau să fiu un om mai bun. Este iubirea mea primordială, dovadă stând și prenumele pe care i l-am ales. Ea este cea dintâi pentru mine, înainte de toate.

Ca părinte, în dorința de a o ghida, de a-i vorbi despre responsabilitate, despre efort și valori, uneori se pot spune lucruri într-un mod care nu ajută, ci rănește. Iar când realizezi asta, din dragoste adevărată, faci ceea ce trebuie, îți ceri iertare”, a declarat actorul pe Facebook.  

În consecință, acesta își cere scuze pentru momentul creat, atât fiicei sale, cât și publicului. De asemenea, acesta a subliniat că nu caută scuze sau să justifice ce s-a întâmplat.

„Așa cum am spus și în privat, spun acum și public, îmi pare rău. Dacă am făcut-o să se simtă inconfortabil, dacă am pus presiune sau dacă am transmis altceva decât dragostea mea pentru ea, îmi pare rău. În fața tuturor, îi cer iertare în primul rând ei. Îi sunt dator cu asta, înainte de orice.

Nu caut scuze și nu vreau să justific ce s-a întâmplat. Vreau, însă, să îmi pun întrebări și să caut răspunsuri.

Sunt tată, sunt om. Și, ca orice om, am și momente mai puțin bune. Important este ce facem după, ne asumăm, învățăm și ne corectăm. Voi face tot ce ține de mine pentru a repara ce poate fi reparat, pentru a fi mai atent, mai prezent și mai bun.

Îmi asum această întâmplare, sunt tatăl Evei, cu întrebările și răspunsurile pe care le naște această condiție.

Celor care aleg să vadă în acest moment nu un verdict definitiv, ci întrebări pe care mi le asum, le mulțumesc! Uneori, din prea multă grijă, se poate naște o formă nepotrivită, chiar dacă fondul rămâne unul sincer — dorința profundă de a face bine copilului tău. Nu există rețete perfecte pentru a fi părinte, cred cu tărie în sinceritate, în responsabilitate și în efortul constant de a deveni mai bun. Pentru copilul meu, pentru mine și pentru lumea în care trăiesc”, mai afirmă Claudiu Bleonț.

Marți, la gala Premiilor Gopo, actorul a vorbit despre Eva și despre noua generație.

Ea și-a ales țoalele, nu mi-au plăcut. I-am zis: <<Nu cumva să mă faci de căcat, să zici ceva. Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport>>.... I-a luat autograf lui Selly, lui Tudor Giurgiu… Văd lucrurile altfel. Îi spun: <<Măi, gândește-te că toți oamenii din sala asta au citit enorm, au făcut școală, nu stau ca proștii pe telefon>>. Lectură, cultură! Aude, dar nu-nțelege nimic!

Gala Premiilor Gopo este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Babel Communications.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică