Ce își dorește Dan Negru la împlinirea vârstei de 54 de ani: „Fericirea e când te uiți în jos, nu în sus!”

0
Publicat:

Dan Negru a împlinit duminică, 23 februarie, vârsta de 54 de ani. Cu această ocazie, prezentatorul TV a vorbit despre carieră, familie, bani și valorile care l-au ghidat în viață.

Dan Negru a împlinit 54 de ani Foto: Dan Negru/Facebook

„Bucuria de a fi cu ai mei e cel mai bun cadou. Deși, de ani de zile filmez mereu de ziua mea de naștere. Am filmat și aseară, până noaptea târziu. E tot un cadou pe care mi-l face viața: să fac ce-mi place”, a spus Dan Negru pentru Click!.

Cu ocazia zilei sale de naștere, prezentatorul a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook.

La 44 de ani, eram bătrân pentru cei tineri. La 54, sunt tânăr pentru cei bătrâni. Copilul din fotografie poartă numele meu și ține în brațe cățelul pe care mi l-au dăruit mama și tata cândva… Eu, cel care îmi măsor viața în ani, o prețuiesc în zile și o irosesc în clipe”, a scris acesta.

Dan Negru explică cum a primit porecla de zgârcit 

Dan Negru a fost numit, de-a lungul anilor, „regele audiențelor”, „regele imobiliarelor”, dar și „regele zgârciților”. Acesta și-a amintit cum a căpătat porecla de „zgârcit”

„Îmi place porecla de zgârcit. Îmi amintesc și cum am primit-o: acum vreo 30 de ani, cu primii mei bani, câștigați în televiziune, am început să cumpăr cărămizi și pământ, în vreme ce alți colegi de-ai mei și-au cumpărat mașini. M-au miștocărit mulți atunci spunându-mi că sunt zgârcit că nu-mi iau mașini. Așa mi-am primit porecla de zgârcit. Nu-mi pare rău. Nu știu dacă o mașină, de acum 30 de ani, mai are valoare azi, dar știu că un teren și-a păstrat valoarea. De asta, zgârcenia e diferită, depinde de care parte a banului ești”, a spus Dan Negru pentru sursa citată.

Dan Negru a investit banii, câștigați din televiziune, în imobiliare, deținând cinci clădiri de birouri, dar și în agricultură. Are un teren, lângă Timișoara, fiind implicat la munca pământului.

„Fițele sunt o stupizenie și de obicei aparțin butoaielor goale”

Cu o carieră strălucitoare de peste 25 de ani în televiziune, Dan Negru rămâne un reper al profesionalismului și al decenței pe micul ecran. Deși a cunoscut faima și succesul, prezentatorul a reușit să-și păstreze modestia și să evite capcanele vedetismului.

„Mă bucură când oamenii mă opresc pe stradă, să facă poze cu mine, e o dovadă a faptului că-mi fac bine meseria. Nu cred în povestea asta cu vedetismul, e o copie ieftină a showbizului american. Fițele sunt o stupizenie și de obicei aparțin butoaielor goale. Alea fac cea mai mare gălăgie”, consideră Dan Negru.

De ziua sa de naștere, Dan Negru a transmis tuturor românilor un mesaj aparte: „Fericirea e când te uiți în jos, nu în sus! Sunt alții mult mai amărâți decât noi, când o să avem ochi, ca să-i vedem pe ăia, de-abia atunci vom afla cât suntem de fericiți”.

Care este cel mai important secret al vieții în opinia lui Dan Negru

Acesta are cuvinte de laudă la adresa soției, Codruța, de profesie medic stomatolog. Dan Negru spune că are o căsnicie fericită și explică de ce este acest lucru important în viață.

„Am noroc cu Codruța, nu poți să faci performanță, în niciun domeniu, cu un soț sau cu o soție care nu-ți înțelege viața. Văd în anii ăștia conferințe, podcasturi, despre cum să reușești în viață, dar nimeni nu spune că principala țintă a unui om e o căsnicie fericită, înțelegătoare. Acesta e cel mai important secret al vieții. Am reușit, în anii ăștia, și să ne păstrăm căsnicia, în discreție, fără coperți de ziar sau apariții zilnice, prin social media. Cred că e mai blând așa. Copiilor le spun mereu că bunătatea și smerenia sunt singurele calități ale omului, care nu pot fi învinse”, precizează acesta.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”