Cătălin Josan, romanticul de la Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Josan

„Megastarul“ a ajuns anul acesta în finala românească a celui mai audiat concurs european de muzică cu o compoziţie proprie, „Around, around“. Refrenul l-a compus într-o dimineaţă, în zece minute.

Citiţi şi

Paula Seling, fata cu pianul

Kamara Ghedi dă culoare Eurovisionului

Lucia Dumitrescu cântă pentru Michael la Eurovision

Cătălin l-a moştenit pe tatăl lui, absolvent de Conservator, şi a ajuns să studieze pianul şi să facă studii de specialitate la Chişinău, unde s-a şi născut. „Tata era jandarmul numărul unu la orele de pian. Mi-au prins bine spusele lui - «Vezi că o să-ţi ajute în viaţă pianul şi o să-mi mulţumeşti că am stat de capul tău să exersezi». Într-adevăr, îi mulţumesc din suflet că a ţinut morţiş să fac muzică, în loc să ies la un fotbal“, povesteşte Cătălin cine a dat tonul în cariera lui.

De la vârsta de 5 ani, a început primele lecţii de pian la clasa profesoarei Natalia Ostaşco, la Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu“ din Chişinău. Mai târziu a învăţat singur chitara. „Au urmat 12 ani de pian, deşi nu eram foarte încântat, cu timpul a început să-mi placă şi am continuat şi la Conservator“, mărturiseşte cântăreţul.

Cele mai năstruşnice idei le-a avut cât timp a locuit la bunici. Chiulea de la lecţii, motivând că trebuie să studieze la pian acasă şi organiza „o fugă colectivă“. „Mi-aduc aminte că ne adunam cu toţi prietenii din mahala la gardul casei noastre şi cântam sau jucam cărţi până târziu, până când venea bunica să ne urechească şi ne trimitea la culcare. Asta era partea cea mai tristă, dar noi, inventivi, am reuşit de multe ori să o păcălim“, îşi aminteşte Cătălin.

Cum a devenit un „megastar“

În primii ani de facultate, tânărul a avut câteva încercări la concursurile şi festivalurile de la Chişinău, dar acestea au rămas doar experienţe plăcute.

În anul II de facultate s-a înscris la concursul televizat „Megastar“ şi viaţa i s-a schimbat radical. „Cu ultimii bănuţi din bursă mi-am cumpărat bilet tur-retur pentru Iaşi şi le-am spus părinţilor că mă întorc în două zile. Am stat la nişte prieteni o noapte şi a doua zi, mi-aduc aminte că era o zi posomorâtă şi ploua, iar eu nu eram in cea mai mare formă, i-am convins pe membrii juriului că pot. Aşa a început totul“, povesteşte Cătălin.

A avut noroc că părinţii aveau cetăţenie română din 1992 şi a rezolvat uşor cu actele, astfel că certificatul de cetăţean român l-a primit cu o săptămână înainte de preselecţie.

Cătălin este primul artist care a semnat un contract cu cea mai mare casă de discuri, Universal Music, astfel marcând şi debutul filialei din România.

La Eurovision s-a gândit să compună o piesă specială, cu o poveste de dragoste, şi a fost gata în patru zile. A fost ajutat de sora lui la versuri, iar prietenii Iulian şi Sandu au contribuit la partea folclorică. „M-am trezit într-o dimineaţă cu o linie melodică în cap, după care tot auzeam versurile «Around, around» în minte. Am luat chitara şi refrenul era gata în 10 minute. Cu CD-ul «în dinţi» am mers la TVR. Cam asta-i istoria piesei“, povesteşte artistul. 

Întrebări şi răspunsuri

Bucureştiul este un oraş pe gustul tău?

Sincer, nu ştiu dacă aş putea să zic că e un oraş de care poţi să te îndrăgosteşti la prima vedere, dar încetul cu încetul am găsit şi părţile frumoase ale lui, mai ales atunci când ai şi prieteni alături.
 
Ce fel de muzică asculţi?

Dacă e să enumăr aş vorbi aici despre clasică, pop, jazz, rock, iar dintre muzicieni aş putea să-i nominalizez pe Michael Bubble, James Morrison, Rihanna, The Cat Empire, iar în muzica clasică îmi place mult Dmitry Hvorostovski, un mare bariton rus.

Cine a realizat costumul tău pentru videoclip?

La finala din 6 martie voi fi îmbrăcat de Florin Dobre şi va fi o vestimentaţie specială, sper să vă placă. Poate unii s-au obişnuit să mă vadă altfel îmbrăcat, dar faptul că piesa are mai multe stiluri şi nuanţe pe parcursul ei îi dă o notă de excentricitate. Să nu mai vorbim de faptul că la Eurovision cu cât eşti mai ieşit din tipar cu atât atragi mai mult atenţia şi eu zic că e bine.

Ce-i place

Îi place să gătească, când are timp liber. „Mai am un hobby, legat de modele în miniatură de tot felul, maşinării, avioane, elicoptere, corăbii. Mă relaxează mult“, spune Cătălin. De sport s-a cam lăsat pe tânjală, dar îi plac fotbalul şi tenisul de câmp.

Ce nu-i place

„Ceva ce în show-biz este cu carul - invidia şi făţărnicia. Din păcate, ambele sunt  prezente mai tot timpul între colegii de breaslă şi nu ştiu dacă ajută cu ceva la relaţiile dintre artişti, dar trebuie sa fii foarte atent cu cine te împrieteneşti şi în cine să ai încredere. E greu să-ţi dai seama cine îţi vrea binele şi cine nu, dar nu e imposibil“, explică artistul.

Profil:
Născut: 4 martie 1987, Chişinău, Republica Moldova
Studii: Liceul-internat republican de muzică „Ciprian Porumbescu“ din Chişinău, specialitatea – pian, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, catedra Canto clasic
Familie: Are o soră

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie