Cabral, text despre România: „Asta nu e ţara lui peşte, lu’ curvă, lu’ blondă, lu’ ceafă, a lu’ boss“

Prezentatorul TV Cabral Ibacka a semnat un nou text despre societatea românească în care subliniază că oamenii şi-au pierdut răbdarea şi compasiunea unii faţă de ceilalţi, însă precizează că preferă să rămână „imbecil de optimist“ şi să spere că lucrurile se vor schimba în bine.

Într-un text publicat pe cabral.ro şi intitulat „Ţara lui peşte, lu’ curvă, lu’ blondă, lu’ ceafă, a lu’ boss“, vedeta Pro TV deplânge faptul că „ne-am ucis empatia şi ne-am sufocat răbdarea“ şi întotdeauna ne aşteptăm la ce e mai rău din partea celorlalţi. 

„Ne-au amorţit sufletele, nu mai simţim lucruri unul faţă de celălalt, pentru că ne-am închis urechile şi nu ne mai auzim. Nu ne mai privim în ochi, mijim ochii astfel încât să nu ne mai poată decoda nimeni. Ne putem aştepta să sângerăm ore, singuri în mijlocul oricărei intersecţii pline de oameni, pentru că ne-am dresat ani la rând repetându-ne imbecilitatea aia cu «facerea de bine e futere de mamă». În general, ne aşteptăm doar la rău“, este de părere Cabral. 

Totuşi, prezentatorul TV refuză să creadă că România e ţara descrisă în titlul textului, respectiv „a lui peşte, lu’ curvă, lu’ blondă, lu’ ceafă sau a lu’ boss“, şi crede cu tărie că lumea se va schimba, iar oamenii îşi vor aminti cine sunt cu adevărat. 

„Ne vom aduce aminte la un moment dat că eram oamenii care-şi împrumutau o cană de zahăr, din puţinul pe care-l aveau. Ne vom aduce aminte la un moment dat că eram oamenii care săreau unii pentru ceilalţi. Ne vom aduce aminte că eram oamenii care spuneau «dar din dar se face Rai». Şi-atunci, atunci când ne vom fi adus aminte cine suntem… nu ne vom mai lua morţii la rând prin intersecţii, nu ne vom mai alerga vecinii cu toporul pentru un loc de parcare. Atunci vom fi oprit maşina la accidentul altuia şi vom fi oferit deja un pahar de apă celui de ni s-a prăvălit la picioare“, mai scrie Cabral.

În încheiere, îşi asumă faptul că poate fi considerat „imbecil de optimist şi un visător“, însă mărturiseşte că doar aşa poate merge mai departe: „Mai bine sper o viaţă, încercând să ajut şi să schimb în bine, decât să trăiesc o viaţă tristă şi abandonată“.

Totuşi, Cabral are şi o întrebare: cum şi când vor ajunge oamenii să-şi dea seama că sunt mai buni decât atât şi că România nu e ţara lui peşte, lu’ curvă, lu’ blondă, lu’ ceafă sau a lu’ boss.