Britney Spears, dată în judecată după ce a fracturat nasul unei dansatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Britney Spears a fost dată în judecată după ce a fracturat nasul unei dansatoare, din greşeală, în timpul unor repetiţii ce au avut loc în vara anului 2013.

Incidentul a avut loc în timp ce artista în vârstă de 32 de ani filma videoclipul piesei sale „Work Bitch“, pe 19 august, în Woodland Hills, California, informează contactmusic.com.

Dansatoarea Dawn Noel a depus luni o plângere în instanţă, în care afirmă că din cauza acelui accident a fost nevoită să se opereze, având fractură de piramidă nazală, şi că a trebuit să îşi plătească singură cheltuielile medicale, deşi managerii cântăreţei Britney Spears i-au promis că artista îi va achita toate facturile, relatează TMZ.com.

Dawn Noel spune că învăţase deja coregrafia alături de ceilalţi dansatori cu câteva ore înainte ca Britney Spears să sosească pe platoul de filmare, dar, atunci când artista s-a prezentat pe platou, era „răvăşită şi într-o stare de confuzie“.

Britney a întâmpinat mari dificultăţi în executarea mişcărilor de dans şi, atunci când a făcut o piruetă, s-a dezechilibrat şi a lovit-o foarte tare pe Dawn peste faţă cu unul dintre braţe.

Potrivit dansatoarei, forţa impactului a fost atât de mare, încât toată lumea din platou a auzit sunetul produs de o fractură osoasă. Ea mai spune că vedeta americană şi-a cerut scuze, formal, după care a continuat repetiţia. Dawn a suportat durerea doar 30 de minute, iar apoi s-a prezentat la medic. Ea a fost diagnosticată cu fractură de piramidă nazală şi a avut nevoie de o operaţie.

Managerul artistei şi directorii de la Reign Deer Entertainment Company i-au promis lui Dawn că îi vor achita facturile medicale. Însă, după ce medicii au anunţat-o că factura nu a fost achitată, Dawn a decis să o dea în judecată pe Britney Spears. Avocatul dansatoarei susţine că aceasta a suferit un stres fizic şi emoţional în urma acelui incident şi cere ca vedeta americană să fie judecată într-un proces cu juraţi.

Britney Spears se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei este monitorizat de un judecător, după ce cântăreaţa a avut o serie de episoade depresive. Tot în 2008, Britney Spears a pierdut custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston şi Jayden James.

Însă, de atunci, Britney Spears a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală, începând cu lansarea albumului „Circus“, în decembrie 2008. Spears a obţinut şi o apariţie specială în serialul de comedie „Glee“, după un turneu mondial de succes în 2009. În martie 2011, cântăreaţa şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, „Femme Fatale“, din care single-ul „Hold It Against Me“ a ocupat prima poziţie în topul Billboard Hot 100.

Cel mai recent album al cântăreţei, intitulat „Britney Jean“, al optulea de până acum, a fost lansat pe 3 decembrie 2013 şi conţine piese realizate în colaborare cu Will.i.am, producătorul albumului, rapperul T.I. şi sora mai mică a lui Britney, Jamie Lynn Spears.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă