Andreea Raicu, obosită de naveta la Chişinău
0Vedeta postului Prima Tv nu are timp să se plictisească în Republica Moldova, unde prezintă emisiunea „Fabrica de staruri”. Andreea Raicu, gazda primului reality-show realizat în Republica Moldova, mărturiseşte că trăieşte o „experienţă fără precedent”, chiar dacă acomodarea a fost mai dificilă.
Adevărul: Cum a venit propunerea ca tu să prezinţi emisiunea „Fabrica de staruri”? Te-ai gândit mult până să accepţi?
Andreea Raicu: Televiziunea Prime, cea mai mare televiziune din Republica Moldova, mi-a făcut această propunere în urma unor sondaje efectuate în rândul telespectatorilor de peste Prut. Mulţi dintre ei mă cunoşteau, pentru că emisiunea „Megastar“ era foarte vizionată acolo, iar primul câştigător, Cătălin Josan, a fost chiar din Republica Moldova.
Totuşi am luat hotărârea de a prezenta emisiunea după lungi negocieri, pentru că am vrut să mă asigur că avea să fie un show de nivel foarte înalt. M-a convins faptul că la realizarea emisiunii lucrau consultanţi din Olanda (emisiunea e sub licenţă Endemol – n.r.) pe care eu îi cunoscusem deja şi cu care colaborasem pentru „Big Brother“.
A mai fost un punct hotărâtor, faptul că aveam să lucrez, cel puţin la început, cu prietena mea, producătoarea Adela Harnagea, care este unul dintre cei mai buni specialişti în reality-show de la noi, şi cu o parte a echipei din România.
Toate aceste lucruri mi-au uşurat decizia, în ciuda faptului că o emisiune la Chişinău implică mult mai mult timp din partea mea. Ei însă şi-au dorit foarte mult să mă aibă acolo şi mi-au acceptat condiţiile.
Ce e diferit faţă de „Big Brother“ şi „Megastar“, show-uri pe care le-ai prezentat în România?
„Fabrica de staruri” este o emisiune mult mai complexă, pentru că, pe lângă atmosfera specifică „Big Brother”, când concurenţii sunt urmăriţi non stop, mai există şi partea de concurs efectiv. Miza e mult mai mare, iar munca şi emoţiile celor 16 concurenţi cresc semnificativ, deoarece scopul final al emisiunii este câştigarea unui contract în industria muzicală.
Din punct de vedere tehnic, există diferenţe foarte mari faţă de ceea ce am făcut în România. Pentru că nu sunt tot timpul la Chişinău, documentarea mea e mult mai minuţioasă şi necesită mai mult timp. La toate acestea se adaugă faptul că este primul reality-show de o asemenea anvergură realizat în Republica Moldova şi lipsa de experienţă îşi spune cuvântul.
Cum sunt concurenţii basarabeni, cum se lucrează în televiziunea de la Chişinău?
Basarabenii sunt extrem de implicaţi. Concurenţii îşi dau seama de şansa enormă care li se oferă şi muncesc foarte mult pentru a câştiga acest concurs. Pentru ei este cu atât mai important cu cât posibilităţile de a-şi face o carieră în Republica Moldova sunt mult mai mici decât în România.
Echipa este foarte mare, 160 de oameni implicaţi într-o producţie uriaşă, şi cei mai mulţi sunt pionieri în realizarea reality-show-urilor. Însă încearcă să înveţe repede, nu sunt reticenţi la sfaturile celor experimentaţi ci, dimpotrivă, le iau foarte în serios şi îşi doresc la fel de mult ca şi mine să iasă totul bine.
E drept, lucrurile au mers greu la început şi am petrecut multă vreme pentru a pregăti prima emisiune, dar era de aşteptat, fiindcă televiziunile din Republica Moldova nu sunt încă la nivelul celor româneşti, în privinţa realizării de producţii.
Care sunt avantajele şi dezavantajele muncii la Chişinău?
Principalul avantaj este faptul că sunt părtaşă la ceva extrem de important pentru televiziunea din Republica Moldova. Aşa cum spuneam, este primul lor reality-show, iar impactul a fost mult mai mare decât m-am aşteptat.
Ratingul emisiunii este incredibil, la prima ediţie cota de piaţă a televiziunii Prime a crescut de la 25% la 63,29%, ceea ce înseamnă enorm, iar din punctul meu de vedere este o experienţă fără precedent. Sunt parte a celui mai mare proiect TV din această ţară şi nu e o experienţă pe care să o trăieşti în fiecare zi.
Dezavantajul este oboseala pe care o acumulez făcând săptămânal drumul până la Chişinău şi, din punct de vedere profesional, faptul că nu pot vedea zilnic ce fac concurenţii decât urmărind filmările pe care le primesc de la producători. Îmi ia foarte mult timp să le văd, iar documentarea e mai grea şi mai minuţioasă.
Ce-ţi lipseşte cel mai mult din România?
Stau puţin la Chişinău, doar două zile pe săptămână, şi lucrez tot timpul, aşa că nu am vreme să mă gândesc prea mult la alte lucruri. Nu-mi lipseşte România, însă sigur mi-ar lipsi dacă aş sta tot timpul acolo.
Presa a speculat pe tema unei relaţii cu Dan Bălan, fost component O-Zone...
Doamne fereşte! A fost în juriu o singură dată.