Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au divorțat după 3 ani de procese. „Am trăit în umilință”

0
0
Publicat:

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au divorțat oficial pe 27 ianuarie, după trei ani de procese. Anunțul a fost făcut de artistă pe rețelele de socializare.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au divorțat oficial după trei ani de procese FOTO Arhivă

În urma divorțului, artista a dezvăluit motivele care au împins-o să ia această decizie, dar și prin ce a trecut în tot acest timp.

"În cei 12 ani de căsătorie, am trăit în umilință, șantaj emoțional, dispreț față de cariera mea, frică și amenințări, chiar și în prezența fetițelor. Am inițiat procesul de divorț, din nevoia ca eu și fetele să trăim în liniște, neavând altă variantă decât instanța judecătorească. Neînțelegerile dintre mine și fostul meu soț erau de mai mult timp, iar el îmi spunea frecvent că nu este făcut pentru familie, că vrea să fie controversat și că se simte bine când umblă liber prin lume", a transmis Alina Sorescu, citată de Click!.ro.

„M-a amenințat cu divorțul”

Artista și-a acuzat fostul soț că a profitat de notorietatea ei pentru a devenit cunoscut și că, în anii de căsătorie, a fost adesea absent.

"În anii de căsătorie, găsea mereu tot felul de motive de plecare cu prietenii: golf, kite, ski, diferite cursuri fără vreo finalitate (actorie, parfumerie, confecționat bijuterii, permis de barcă și multe altele) și orice alt pretext de plecare din țară. Așa cum am mai spus-o și este cunoscut, de când s-au născut, de creșterea și educația fetițelor m-am ocupat eu, ajutată de părinții mei", a adăugat aceasta.

Aceasta a mai spus totodată că a fost nevoită să îi justifice comportamentul fostului soț, deoarece încă formau o familie, însă acum este liberă să vorbească deschis.

"M-a amenințat cu divorțul ani la rând, spunea des că postează pe Facebook că nu mai suntem un cuplu și fiindcă nu mă putea da afară din casă cu 2 copii, a hotărât să plece la Paris, unde locuia de jumătate de an. A plecat din țară cu scopul de a mă determina pe mine să plec din casă și apoi să pozeze în victimă, ca să arate că nu el a introdus divorțul", a scris ea.

Lupta pentru custodie

Artista susține că a solicitat custodie comună, program de vizită pentru tată în week-end-uri și vacanțe, așa cum se obișnuiește în astfel de cazuri de divorț și pensia de întreținere de 1/3 din venituri, în conformitate cu drepturile prevăzute de lege.

Mai târziu, însă, în timpul procesului, fostul ei soț a renunțat la cererea de a obține domiciliul fetelor la el și a solicitat ca fetițele să locuiască 1 săptămână la mama, 1 săptămână la tata, care însemna de fapt că "domiciliul să fie la unul dintre părinți doar pe hârtie în teorie."

În același timp, tatăl dorea să suporte cheltuieli doar pentru perioada petrecută de fete cu el, iar mai târziu, în vederea stabilirii pensiei de întreținere, și-a declarat venituri lunare de 807 lei, cu toate că deține firme și are angajați.

"Prima instanță de la Buftea i-a acceptat acest program de 1 săptămână cu 1 săptămână, motivând halucinant că eu muncesc, iar tatăl are timp liber și poate sta cu fetițele. Arătând starea fetițelor din timpul programului stabilit de instanța de fond, Curtea de Apel București a suspendat decizia și am revenit la un program stabilit anterior printr-o ordonanță președințială cu 2 week-end-uri pe lună și 2 zile în timpul săptămânii și vacanțe împărțite, cum se acordă în general, până la definitivarea procesului de divorț.

Hotărârea finală a Tribunalului Ilfov a stabilit ca fetițele să aibă domiciliul la mama, exercitarea autorității părintești să fie în comun, iar cu tatăl vor petrece 1 săptămână în timpul școlii și 2 week-end-uri pe lună. Vacanțele și zilele de naștere sunt împărțite", a mai scris artista.

Fata cea mare a fost audiată

În timpul procesului, Carolina, fetița cea mare, a împlinit 10 ani și a putut fi audiată de judecători.

"Instanța nu a ținut însă cont de ce a dorit ea: ca ele să nu fie la tată în timpul zilelor de școală, ca nu mai vor să fie plimbate ca două valize și ca își doresc continuitate în timpul programului școlar. Din păcate instanța nu a ținut cont nici de atașamentul fetițelor față de bunicii materni, de obișnuințele lor și de faptul că tatăl nu a fost implicat în viața lor înainte de începerea procesului", a acuzat Alina Sorescu.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea