Alexandru Arşinel, diagnosticat cu COVID-19. Cum se simte actorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Arşinel

Alexandru Arşinel şi soţia sa au fost diagnosticaţi cu COVID-19 şi sunt internaţi. Actorul s-a vaccinat în luna ianuarie.

Directorul Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, Alexandru Arşinel (81 ani), şi soţia sa, Marilena, au ajuns pe mâinile medicilor şi se află internaţi, după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19, scrie fanatik.ro

„Da, este adevărat! Nu ne simţim bine, în general, mai ales că am făcut şi vaccinul.  Asta este!  Sunt în spital acum, nu vreau să apară comentarii! Dumneavostră şi vreo trei vreţi să fiu bine, dar sunt mulţi care sunt jigodii ordinare. Nu mai contează nimeni în ţara asta! Şi soţia mea este internată în spital!”, a declarat Alexandru Arşinel, în exclusivitate pentru Fanatik. 

Actorul a crezut întotdeauna în existenţa virusului care a dat planeta peste cap şi s-a vaccinat fără să stea pe gânduri. În ianuarie a primit prima doză a serului Pfizer, iar pe 10 februarie a avut programat rapelul. Şi soţia sa, cu care este împreună din 1968, a fost vaccinata, iar Alexandru Arşinel speră ca forma bolii să fie una uşoară.

Vă mai recomandăm:

Alexandru Arşinel, pensionar de lux. A stârnit rumoare cu sumele încasate: „Mă necăjeşte că nici la vârsta asta nu sunt lăsat în pace“

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model