Actrița americană Jane Fonda, vindecată de cancer. Boala a intrat în remisie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa americană Jane Fonda, diagnosticată cu cancer în 2022, a anunţat joi că boala ei a intrat în remisie, informează DPA.

Jane Fonda FOTO Profimedia

Vedeta americană care va împlini în curând 85 de ani a spus că se simte binecuvântată şi norocoasă, mulţumindu-le totodată celor care i-au adresat urări de bine şi s-au rugat pentru însănătoşirea ei. În urmă cu trei luni, Jane Fonda anunţase că a început un tratament medical după ce fusese diagnosticată cu limfom non-Hodgkin.

Într-un mesaj publicat joi pe blogul ei şi intitulat "cel mai bun cadou aniversar din toate timpurile", Jane Fonda a făcut următoarele dezvăluiri: „Săptămâna trecută, medicul meu oncolog mi-a spus că boala mea a intrat în remisie şi că pot să renunţ la şedinţele de chimioterapie. Mă simt binecuvântată şi norocoasă. Le mulţumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine şi mi-au trimis gânduri bune. Sunt convinsă că ele au jucat un anumit rol în această veste bună“.

„Sunt deosebit de bucuroasă, pentru că, deşi primele mele patru şedinţe de chimioterapie au fost mai degrabă uşoare pentru mine, cu doar câteva zile de oboseală, ultima şedinţă de chimio a fost dură şi timp de două săptămâni nu am putut să fac aproape nimic", a adăugat celebra actriţă americană.

Jane Fonda a câştigat două premii Oscar, două premii Bafta şi şapte Globuri de Aur. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără pelicule precum "Klute" (1971), "Coming Home" (1978) şi "Monster In Law" (2005), iar în perioada recentă a jucat alături de Lily Tomlin în serialul "Grace and Frankie", produs şi difuzat de Netflix.

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”