A murit Sean Connery, actorul care a redefinit statutul de star de cinema

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sean Connery FOTO Getty Images

Actorul scoţian Sean Connery, care a redefinit statutul de star de cinema, a murit la vârsta de 90 de ani, a anunţat sâmbătă BBC.

GALERIE FOTO

Considerat cel mai bun interpret al rolului James Bond, în filme ca „Dr. No”, „Goldfinger” şi „You Only Live Twice”, Connery a creat un model pentru un erou de acţiune proaspăt şi interesant. În total, între 1962 şi 1983, el a jucat în şapte filme ale francizei.

A ales să renunţe la actorie în 2003, după „The League of Extraordinary Gentlemen”, un eşec atât de box office, cât şi de critică, potrivit news.ro. 

Connery a jucat în 90 de filme, iar în 1988 a primit trofeul Oscar pentru rolul secundar din „The Untouchables”, regizat de Brian De Palma.

Sean Connery FOTO Getty Images

Connery. Sean Connery 

Thomas Sean Connery s-a născut pe 25 august 1930, în Edinburgh, într-o familie cu origini irlandeze şi scoţiene. A fost votat „cel mai sexy bărbat în viaţă” de revista People, în 1989, iar în 1999, la vârsta de 69 de ani, a fost ales „cel mai sexy bărbat al secolului”.

După ce a avut mai multe slujbe, la vârsta de 23 de ani, a avut de ales între a deveni actor sau jucător de fotbal.

Între filmele în care a jucat se numără „No Road Back” (1957), în care a avut primul rol important, producţiile de televiziune „Macbeth” (1961) şi „Anna Karenina” (1961), urmate de lungmetraje ca „Murder on the Orient Express” (1974), „Indiana Jones and the Last Crusade” (1989) şi „The Hunt for Red October” (1990).

Recunoaşterea internaţională a venit în 1962, odată cu rolul James Bond în „Dr. No”. De atunci, el a mai interpretat partitura în „From Russia with Love” (1963), „Goldfinger” (1964), „Thunderball” (1965), „You Only Live Twice” (1967), „Diamonds Are Forever” (1971) şi „Never Say Never Again” (1983).

Asociaţia Presei Străine de la Hollywood i-a acordat în 1996 trofeul „Cecil B. DeMille” pentru întreaga carieră, după ce în 1972 l-a recompensat cu Henrietta Award, distincţie pe care a împărţit-o cu Charles Bronson, iar în 1988, cu un Glob de Aur pentru rolul din filmul lui De Palma.

În 1998, Sean Connery a primit un alt trofeu onorific, BAFTA Academy Fellowship, după ce Academia britanică l-a premiat pentru rolul „The Name of the Rose” (1986).

Connery a primit în 2006 trofeul onorific al American Film Institute pentru întreaga activitate, la un an după ce a fost premiat de Academia europeană de film.

În 1962, s-a căsătorit cu actriţa australiană Diane Cilento, cu care a avut un fiu, Jason Connery, născut în 1963. Cei doi au divorţat în 1973. Sean Connery a avut apoi relaţii cu Jill St. John, Lana Wood, Magda Konopka şi Carole Mallory. S-a căsătorit în 1975 cu actriţa Micheline Roquebrune şi căsnicia a rezistat în ciuda informaţiilor privind relaţia lui cu Lynsey de Paul în anii 1980. Odată cu acest al doilea mariaj, Sean Connery are trei copii vitregi.

Citeşte şi:

Sir Sean Connery, omul care l-a urât pe James Bond, a murit, astăzi, la vârsta de 90 de ani

Sean Connery, ales cel mai sexy bărbat al secolului la 69 de ani

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului