A murit Edward Mortimer, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edward Mortimer, Foto Twitter

Edward Mortimer a murit la vârsta de 77 de ani. El a fost comentator şef de politică externă la Financial Times în 1987-1998, scriitor de discursuri pentru fostul şef ONU, Kofi Annan şi fost secretar general ONU în 1998-2006. Primul său loc de muncă a fost ca reporter junior în biroul din Paris al ziarului Times, unde acoperea evenimentele dramatice ale revoltei studenţilor din mai 1968.

Fostul jurnalist a avut o pasiune pentru apărarea drepturilor omului, protecţia minorităţilor, soluţionarea conflictelor şi promovarea unei mai mari înţelegeri între ţări şi comunităţi. În domeniile în care a lucrat a putut să-şi alimenteze pasiunea şi să lupte pentru oamenii vulnerabili.

După ce a părăsit ONU, jurnalistul britanic a devenit senior vice-president şi şef de program pentru Salzburg Global Seminar, aducându-şi pasiunea pentru apărarea minorităţilor către organizaţia non-profit din Austria, care găzduieşte o serie de programe pe teme globale precum asistenţa medicală şi educaţia.

El a mai fost reporter şi principalul autor al unui raport despre „libertate şi diversitate” pentru Consiliul Europei, concentrat asupra integrării comunităţilor de migranţi în naţiunile bogate ale Europei şi Americii de Nord.

A fost un activist politic care a candidat la un moment dat pentru Parlamentul European şi liberal-democrat pentru consiliul comitatului Oxfordshire. 

„Primul lucru pe care oamenii îl ştiu despre Edward este cât de inteligent a fost", a spus Domnul Chris Patten, un prieten al jurnalistului. „Asta a fost adevărat. A fost cel mai deştept din generaţia noastră. El fost mult mai mult decât atât. Era un tip bun, decent, plăcut, generos, cu vederi raţionale asupra aproape tuturor lucrurilor.", scrie Financial Times.

Lecţiile pe care le-a oferit cu privire la importanţa cetăţeniei ca factor de promovare a integrării şi nevoia pe care o implică tratarea în mod egal a religiilor rămân relevante şi astăzi.

Edward Mortimer este amintit ca un om tolerant, onest şi generos. A fost o persoană căreia îi plăcea să asculte şi un mentor pentru tinerii jurnalişti.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani