Video A fost sau nu Andreea Raicu agresată de Tudor Chirilă? VIDEO

0
Publicat:

Invitată în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai“, de la Kanal D, Andreea Raicu a vorbit deschis despre subiecte sensibile: relațiile sale celebre, terapie, sau relația dificilă cu tatăl său.

„De ce a căzut în depresie o femeie care avea totul?“, „Cât timp ați fost «sclava» Photoshop-ului?”, „Cât ați cheltuit ca să fiți acceptată?”, „Cum v-a afectat faptul că tata v-a umilit?”, „Cât de des v-ați folosit de lacrimi?”, „Vă mai pierdeți ușor capul în amor?”, „Cât de mult v-a plăcut Vama Veche?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Andreea Raicu a răspuns în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai“, difuzată duminică, la Kanal D.

Andreea Raicu, la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai“ FOTO Kanal D

Vedeta a fost ani de zile în atenția tabloidelor mai ales prin prisma relațiilor sale celebre, printre care cele cu Tudor Chirilă și Cristi Chivu, și a vorbit în emisiune despre subiecte sensibile, inclusiv agresiunea în cuplu.

Andreea Raicu a recunoscut că a avut relații tumultuoase, iar cea cu solistul trupei Vama Veche a fost una foarte pasională. La vremea respectivă, în anii 2000, presa a speculat că vedeta TV a fost agresată de artist.

„Până să-l cunosc pe Tudor și să-l am invitat în emisiune – a fost invitat la «Reuniunea de clasă» - cred că n-am ascultat niciodată Vama Veche. A început să-mi placă după ce am început o relație cu el. Dar, într-adevăr, a fost o relație extrem de tumultuoasă. Și nu, nu m-a agresat Tudor niciodată!“, a mărturisit Andreea Raicu. „Altcineva?“, a întrebat moderatoarea Denise Rifai?

Au fost relații tumultuoase, pentru că, fiind vorba de pasiune... s-a întâmplat. Dar s-a întâmplat o singură dată, nu a mai existat o a doua oară“, a răspuns Andreea Raicu.

Aceasta a mai dezvăluit în emisiune că și cu tatăl său a avut o relație dificilă, care i-a influențat foarte mult relațiile ulterioare și pentru care a avut nevoie de multă terapie.

Mi-a luat foarte mult timp să mă împac cu tot ce s-a întâmplat, pentru că, la momentul respectiv eram foarte nervoasă și furioasă pe el. Mi-aduc aminte că, la un moment dat, l-am auzit vorbind cu mama și spunându-i că «nu o să se aleagă nimic de fata asta, stă toată ziua, se maimuțărește în oglindă și schimbă hainele de parcă asta o să-i aducă ceva în viață“. De aceea, foarte mulți ani am considerat partea de fashion foarte superficială.

Și a mai zis: «O să vină acasă cu burta la gură și nici măcar nu o să știe cine e tatăl și o să aibă tot timpul nevoie de un bărbat care să aibă grijă de ea». Am fost atât de furioasă, încât trei-patru luni nu am mai vorbit cu el și el nu știa de ce. M-a influențat mult, pentru că mă gândeam că, dacă vreun bărbat are vreodată grijă de mine, tatăl meu are dreptate. De aceea, toată viața nu cred că am lăsat vreun bărbat cu care aveam o relație să aibă grijă de mine. M-a marcat foarte tare acea frază și a trebuit să fac foarte multă terapie ca să pot să ies din această poziție a unei fetițe care trebuie să demonstreze tatălui ei că este capabilă să facă lucruri, că nu va rămâne proastă...“, a mărturisit Andreea Raicu.

Andreea Raicu a intrat în lumina reflectoarelor ca model și s-a  făcut rapid remarcată: a câștigat premiul Best Elegance la concursul de frumusețe Elite Model Look, organizat la Seul, Coreea de Sud. Porțile televiziunii i s-au deschis, iar numele său se leagă de două emisiuni importante: „Big Brother“ și „Megastar“. Andreea Raicu este un fashion icon și a obținut mai multe titluri de Cea mai elegantă vedetă feminină din România. În prezent, are propria afacere vestimentară. 

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online