A dispărut mama unei legende

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Katherine Jackson a fost dată dispărută la poliţia din Los Angeles

Katherine Jackson, mama cântăreţului Michael Jackson, a fost dată dispărută la poliţia din Los Angeles, după ce nepoţii ei Paris, Prince şi „Blanket" nu au reuşit să o contacteze toată săptămâna, informează Mediafax.

„Pot să confirm faptul că există o declaraţie prin care se raportează dispariţia unei persoane, depusă aseară, de unul dintre nepoţii doamnei Katherine Jackson, Trent Jackson, după ce acesta nu a reuşit să îşi vadă bunica şi nici să o contacteze timp de o săptămână. Cazul va fi preluat de poliţiştii de la Departamentul pentru crime şi persoane dispărute care se vor ocupa de această investigaţie", a declarat ofiţerul de poliţie Josh Thai pentru RadarOnline.com.

Potrivit unei surse, cei trei copii ai megastarului sunt îngrijiţi de o bonă. Potrivit aceleiaşi surse, Paris Jackson suferă cel mai mult din cauza acestei situaţii, întrucât "şi-a pierdut deja tatăl în urmă cu trei ani, iar acum, faptul că nu ştie dacă bunica ei este sănătoasă, înseamnă mai mult decât poate îndura".

Cinci dintre copiii lui Katherine Jackson au expediat o scrisoare publică administratorilor averii lui Michael Jackson, cerându-le să demisioneze. În acea scrisoare, Janet, Rebie, Tito, Randy şi Jermaine Jackson le-au cerut lui John Branca şi John McClain să demisioneze imediat, întrucât ei consideră că semnătura din testamentul fratelui lor decedat a fost falsificată.

Această scrisoare a fost dată publicităţii după ce alte trei iniţiative similare ale celor cinci fraţi au eşuat în justiţie. În aceeaşi scrisoare se afirmă că mama lor Katherine Jackson avea o stare proastă de sănătate şi că a suferit de curând un "mini-accident vascular cerebral". Avocata lui Katherine Jackson a declarat însă pentru CNN că mama celebrului cântăreţ are o sănătate bună şi că nu a suferit niciun fel de atac cerebral vascular.


Totuşi, semnatarii scrisorii afirmă că mama lor, Katherine Jackson, în vârstă de 82 de ani, nu se simte bine şi nu face faţă stresului generat de toate aceste dispute legale. Fiica lui Michael Jackson, Paris Jackson, a respins însă aceste afirmaţii, prin mesaje postate pe Twitter. "Îi voi apăra cu toate puterile mele pe acei membri ai familiei mele pe care îi iubesc, chiar dacă acest lucru va însemna să îi apăr de alţi membri ai familiei. Vreau să clarific lucrurile chiar acum: ce s-a spus despre bunica mea sunt doar zvonuri. Ea se simte foarte bine".

Potrivit aceleiaşi avocate, Sandra Ribera, Katherine ar fi plecat din reşedinţa ei din Calabasas din California pe 15 iulie, pentru a lua avionul spre oraşul Albuquerque din statul Nex Mexico, unde dorea să asiste la un concert al grupului Jackson Brothers, programat pe 17 iulie.

Nepoţii ei, care au locuit cu Katherine Jackson după moartea lui Michael Jackson, au încercat de atunci să îşi contacteze bunica în fiecare zi. "Copiii au încercat să o contacteze, dar nu au reuşit să vorbească cu ea de aproape o săptămână", a spus Sandra Ribera pentru CNN. "Li s-a spus că ea nu poate fi contactată. Sunt îngrijorată pentru sănătatea şi siguranţa ei", a spus Sandra Ribera.

Potrivit aceleiaşi avocate, Katherine Jackson nu a petrecut niciodată mai mult de 24 de ore departe de nepoţii ei sau fără să vorbească cu ei în fiecare zi la telefon.

Principalii beneficiari ai fondului sunt copiii lui Michael Jackson, mama cântăreţului şi câteva organizaţii de caritate. Avocatul John Branca şi producătorul muzical John McClain au fost numiţi administratori ai fondului, într-un testament pe care Michael Jackson l-a semnat cu mult timp înainte de a muri.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, în 2009, în urma unei "intoxicaţii grave" cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa