20 de ani fără Diana. De la puştoaica pusă pe şotii la soţia nefericită care trăia într-o colivie de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe 31 august 1997, Prinţesa Inimilor pleca dintre noi

La 20 de ani de la dispariţia atât de tagică a Dianei, emoţia este la fel de vie, iar lacrimile celor care au iubit-o, la fel de fierbinţi. Noi te invităm să afli, din aceste pagini, cum a fost, cu adevărat, Prinţesa Inimilor. Povestea unei vieţi care a început ca un basm frumos şi s-a terminat atât de tragic este spusă, de data aceasta, chiar de oamenii care au cunoscut-o cel mai bine: fratele şi fiii ei.

În copilărie, Diana Spencer era în multe feluri: naivă, ştrengară, o elevă nu foarte studioasă, o fetiţă care se visa balerină, o soră bună şi o puştoaică foarte curajoasă. Aşa şi-o aminteşte contele Charles Spencer, unul dintre cei cinci copii ai contelui Edward John Spencer şi-ai soţiei sale, Frances Vicontesă Althorpe. Şi nu în ultimul rând, Diana era un copil care a trecut, la fel ca fiii săi, prin divorţul părinţilor, la opt ani după naşterea ei.

Ca un mesaj plin de semnificaţii între trecut şi viitor, trebuie specificat că Diana Spencer a fost botezată la biserica St. Mary Magdalene, aceeaşi în care a fost creştinată şi nepoata ei, Prinţesa Charlotte, 54 de ani mai târziu.

Citeşte aici toată povestea vieţii ei şi află secretele din spatele zâmbetului ştrengar!

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Demi Moore: „Am făcut sport câteva ore în ziua în care mi s-a rupt apa!”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Premierul Bolojan și comisarul european Valdis Dombrovskis, despre deficit și PNRR: „Noiembrie și decembrie vor fi decisive și pentru bugetul pe anul următor”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ana Maria Gavrilă, lidera POT, critică absența lui Călin Georgescu de la sfințirea Catedralei Naționale