VIDEO Momente tragicomice din istoria învolburată a televiziunii din garsonieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După 11 ani, CNA a închis din nou postul OTV FOTO Click

Postul lui Dan Diaconescu a cunoscut o evoluţie sinuoasă, fiind chiar închis în urmă cu mulţi ani. Subiecte precum Elodia, Crima din Primăverii sau Tolea Ciumac i-au adus mulţi telespectatori lui „Domnu' Dan” şi tot la fel de mulţi bani.

Televiziunea Oglinda a mai fost închisă de CNA în anul 2002, atunci când membrii Consiliului au decis retragerea licenţei pe motiv că postul a încălcat articolul 40 al Legii Audiovizuale, care face referire la interdicţia de difuzare a programelor care conţin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie sau sex.

După ce a revenit pe micile ecrane, câţiva ani mai târziu, Dan Diaconescu a „servit” publicului mai multe seriale în direct în cadrul emisiunii care l-a consacrat, „Dan Diaconescu Direct”. Probabil cel mai cunoscut „serial în direct” a fost cel al avocatei Elodia Ghinescu, o poveste care încă nu şi-a găsit finalul, dar care a fascinat milioane de români şi i-a ţinut în faţa micilor ecrane seară de seară.

În cazul avocatei, despre care se spune că a fost ucisă chiar de soţul ei, Cristian Cioacă, a apărut un nou personaj, Tolea Ciumac. Românii fie că au urmărit, fie că nu au urmărit postul OTV cunosc faimosul moment în care luptătorul basarabean a încercat să-l bage pe „domnu' Dan” în tomberon.

După ce a simţit că telespectatorii săi s-au săturat de serialul „Elodia”, ajuns la câteva zeci, chiar sute de episoade, Dan Diaconescu şi-a îndreptat atenţia către scandalul din interiorul familiei lui Tolea Ciumac. Astfel, a lansat şi o pseudo-vedetă care a fost imediat „adoptată” de tabloide. Magda Ciumac.

Însă relaţiile lui Diaconescu cu „talentata” Magda s-au răcit în timp.

Curând, prin studioul din garsoniera de la Romană s-au perindat tot felul de „vedete”.

Şi Oana Zăvoranu a semnat condica în televiziunea-garsonieră. De pe scaunul de lângă Dan Diaconescu s-a certat şi s-a înjurat cu mama ei, şi-au împărţit averea şi, până la urmă, au ajuns să se împace şi să facă front comun împotriva lui Pepe.

Atât Oana, cât şi Pepe au avut emisiuni la OTV.

Dan Diaconescu a avut mereu o legătură strânsă cu Traian Băsescu, chit că îl acuza în 2010 că a pus procurorii să-l aresteze. Traian Băsescu a fost invitat de mai multe ori în emisiunea lui Diaconescu, ultima oară chiar în vara anului trecut, când subiectul referendumului era în floare.

Mai multe pentru tine:
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi