România TV, despre scandalul cu preşedintele CNA: „Am fost campionii amenzilor în 2013“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele CNA Laura Georgescu a fost implicată în mai multe scandaluri în ultima perioadă FOTO Mediafax

După ce Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, a recunoscut, într-o înregistrare făcută publică de realitatea.net, că a favorizat România TV, televiziunea se apără susţinând că „nu este sub «acoperirea» CNA, ci sub protecţia legii audiovizualului“, fiind „campionii amenzilor în 2013“ .

Potrivit unui comunicat postat pe romaniatv.net, „jurnaliştii de la postul de televiziune România TV o invită pe doamna Laura Georgescu, preşedinte CNA, să-şi însuşească raportul de activitate pe anul 2013 al autorităţii pe care o conduce, raport de activitate depus în Parlamentul României“.

„Sub propria semnătură, preşedintele CNA raportează Parlamentului faptul că România TV a fost campionul amenzilor în 2013, primind un număr de 20 de sancţiuni de la CNA, dintre care 7 amenzi, în valoare totală de 56.000 euro. Nici în primele şase luni ale acestui an situaţia nu s-a modificat, marea majoritate a sancţiunilor fiind susţinută şi prin votul doamnei Laura Georgescu. Şi aceasta în condiţiile în care publicul a ales România TV, postul fiind pe locul al doilea, ca audienţă, în rândul televiziunilor de ştiri din România şi pe locul al şaselea la nivel naţional, deci problema calităţii programelor sau a interesului public nu pot fi puse la îndoială“, mai scrie romaniatv.net.

Realitatea TV a prezentat luni seară o înregistrare audio în care preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, recunoaşte că favorizează anumite posturi de televiziune.

„M-a forţat jigodia de Georgică Severin să le dau lor cuvântul. Eu înnebunesc că tu mă pui, pe boul de Ghiţă şi pe România TV să-i acopăr şi tu nu profiţi de...aşa. Înţelegi ce-ţi explic? Crezi că merge ceva legal în România? Vin şi te şantajez... Cum crezi că merge-n România? Merge ceva legal? Să mă duc şi să zic: nu vă supăraţi, uitaţi am şi eu o lege. Pot să, la umbra ei, să-mi fac treaba? Nu. E, du-te dracu’ atuncea! Vin şi te şantajez, ce vrei să fac?”, afirmă Laura Georgescu, conform înregistrării prezentate de Realitatea.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare