Replica ironică a realizatoarei TV Denise Rifai după ce Mihai Gâdea a numit-o „isterică“ la „Sinteza Zilei“: „Îi aştept pe la mine pentru o dezbatere reală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Denise Rifai a reacţionat cu ironie după ce Mihai Gâdea (41 de ani) a prezentat luni seară la „Sinteza Zilei“ un video cu realizatoarea postului Realitatea TV, din perioada protestului Diasporei din 10 august, din emisiunea „Talk News“.

Mihai Gâdea, proaspăt întors din vacanţă, a prezentat în ediţia de luni a talk show-ului „Sinteza Zilei“, în prezenţa mai multor invitaţi, printre care realizatorii Antenei 3 Mircea Badea (44 de ani) şi Adrian Ursu (49 de ani), un video din emisiunea „Talk show“ a realizatoarei Denise Rifai, din perioada protestului Diasporei. 

Imaginile sunt prezentate de Gâdea ca fiind „şocante“, din cauza tonului „isteric“ al realizatoarei. 

În emisiune, Denise Rifai i se adresează retoric fostului şef al Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, căruia îi cere socoteală pentru violenţele jandarmilor de la protestul din 10 august: „Să vă fie ruşine! Datoria Jandarmeriei este să apere poporul român, nu să-l ia la cafteală cu pulane, domnule Cucoş. Ar trebui să cântaţi cucurigu, v-am spus eu, în curte la dumneavoastră acolo. Este absolut inadmisibil (…)“. 

De asemenea, în aceeaşi emisiune, Denise Rifai intră în legătură telefonică directă cu deputatul PSD, Vlad Bontea, pe care îl întreabă în repetate rânduri, pe un ton ridicat, „Unde lucraţi dumneavoastră?“. 

„E foarte grav. Medicamente, nino, nino. Cum să distrugi un subiect foarte important şi cum să vorbeşti despre violenţă de multe feluri într-o manieră isterică?“, a fost observaţia făcută de Gâdea, după prezentarea imaginilor. În plus, Adrian Ursu, realizator Antena 3, a intervenit şi a comparat-o pe Denise Rifai cu una dintre prezentatoarele concursurilor interactive, care foloseau obsesiv expresia „Vreau să sune telefonul“. „Domnul Adrian Ursu simte ceva. Noi credem că ar fi o relaţie de rudenie“, conchide Gâdea. 

Mihai Gâdea FOTO captură video 

Drept răspuns, într-o postare pe pagina personală de Facebook, Denise Rifai îi ironizează pe Mihai Gâdea, dar şi pe colegii lui de breaslă, invitaţi în platou, pe care îi numeşte „degustători fini de baclava cărora le-a crescut glicemia pupând liderii de stat şi de partid în părţile cu adevărat importante“. 

„Asta seară, plecând de la Realitatea, în drum spre casă, am aflat chiar de la telespectatorii mei, cumva nedumeriţi, că proaspătul întors din concediu dl. Gâdea, împreună cu colegii Badea şi Ursu şi alături de toată gaşca lor (în număr mare astă seară), fini (consacraţi de altfel) degustători de «baklava» turcească, şi-a deschis emisiunea cu imagini din ... emisiunea mea. O fi rău??? În primul rând, le mulţumesc pentru PR. În al doilea rând, în mod logic pare că-i deranjez rău. Dar rău de tot! Cum altfel, dacă primul lucru la revenirea din luuunga vacanţă a domnului Gâdea, în această maaaare ediţie specială - sunt eu şi emisiunea mea. Oare le-o fi crescut glicemia acestor fini deontologi de la atâta «baklava» înfulecată tot pupând liderii de stat şi de partid în părţile cu adevărat importante??“, a scris realizatoarea TV. 

În plus, Denise Rifai îi invită pe cei trei jurnalişti Antena 3 în emisiunea „Talk News“ pentru o „dezbatere reală despre această Românie unde jandarmii lor au călcat în picioare români nevinovaţi; evident, în măsura în care pot face si jurnalism fără multe zerouri în conturi umflate de politicienii atenţi cu imaginea personală“.

„Mă rog, e seara târziu, să nu ne agităm prea tare. Eu îi invit însă şi îi aştept la mine la emisiune pentru o dezbatere reală despre această Românie unde Jandarmii lor au călcat în picioare români nevinovaţi; evident, în măsura în care pot face şi jurnalism fără multe zerouri în conturi umflate de politicienii atenţi cu imaginea personală. Şi da, aştept şi eu o invitaţie în emisiunea lor, dacă tot sunt subiect tare. Hai să-I vedem şi pe aceşti mari bărbaţi şi înalţi jurnalişti ai României. Dar Live. Facem un bridge - Antena3/RealitateaTV. Alo, domnul Gâdea, domnul Badea, domnul Ursu - vă ţine? Până atunci, ne vedem pe RealitateaTV la «Talk News» de la 19.00 şi după, în reluare, la «Sinteza Zilei» - începând cu ora 21.00“, a scris Denise Rifai. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani