Reacţia lui Adrian Hădean după ce Pro TV a anunţat că „MasterChef“ are un nou juriu: ce spune despre decizie, dar şi despre noii membri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Hădean a fost în juriul „MasterChef“ timp de două sezoane FOTO Pro TV

Adrian Hădean, care a făcut parte din echipa „MasterChef“ timp de două sezoane, a reacţionat după ce Pro TV a anunţat oficial că i-a înlocuit pe toţi membrii juriului, precizând că salută decizia postului.

În cadrul evenimentului de lansare a grilei de toamnă, reprezentanţii Pro TV au anunţat şi că juriul următorului sezon „MasterChef“ va fi format din Răzvan Exarhu, Samuel Le Tirriellec şi Liviu Popescu, confirmând astfel zvonurile deja existente privind schimbarea membrilor. 

Într-un text publicat pe blogul personal, Adrian Hădean, care a fost în juriul emisiunii culinare alături de Patrizia Paglieri şi Florin Scripca, a lăsat să se înţeleagă că nu are resentimente faţă de decizia Pro TV. 

„Pro TV a prezentat noul juriu al programului «MasterChef», unde cu bucurie am muncit din postura de membru al juriului vreme de două sezoane. Salut alegerea făcută şi pe fiecare dintre membrii noului juriu“, scrie Hădean. 

Acesta continuă prin a-l cataloga pe francezul Samuel le Torriellec drept „un bucătar foarte talentat“, despre Liviu Popescu spune că „a dezvoltat o afacere serioasă şi impresionantă“, iar pe Răzvan Exarhu îl numeşte „prietenul“ alături de care a gătit, a mâncat şi a comentat mâncare, precizând că nu este deloc îngrijorat de soarta show-ului. 

„În ceea ce priveşte comentariile legate de cât de chef en titre trebuie să fii pentru a putea juriza un concurs de gătit, fie el destinat amatorilor, cum e «MasterChef», fie el destinat profesioniştilor, vă atrag atenţia asupra faptului că formatul nu are doar bucătari profesionişti în juriu la nivel mondial, mulţi dintre membrii juriului fiind restauratori (vezi Joe Bastianich), gastronomi, autori de cărţi culinare, oameni specializaţi în ramuri ale gastronomiei. Aşa că, poate că ar fi mai bine ca în bucătărie să ne concentrăm mai mult la mâncare, iar pe canapea să ne concentrăm mai mult la a nu ne îneca cu popcorn în timp ce ne bucurăm (sau nu) de un show TV. Succes, «Masterchef»“, încheie chef-ul pe blogul hadean.live

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi