Radu Banciu povesteşte cum a ajuns şeful Eurosport să dea explicaţii la ambasada Egiptului din Paris, din cauza lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Banciu a pierdut recent un proces intentat de Andreea Berecleanu

Radu Banciu, realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu“, difuzată de postul B1 TV, a vorbit într-un interviu acordat site-ului Paginademedia.ro despre începuturle în presă, şi-a reamintit de momentele amuzante de la comentariile pe care le făcea la Cupa Africii şi a explicat care este diferenţa dintre el şi Mircea Badea.

Într-un amplu interviu publicat de Paginademedia.ro, Banciu a mărturisit că Radu Naum şi Cătălin Tolontan au fost singurii ziarişti de la care a învăţat presă. De asemenea, jurnalistul a povestit cum o glumă făcută în timpul comentariilor de la Cupa Africii, transmisă de Eurosport, a atras o reclamaţie de la Ambasada Egiptului, în care afirmaţia era catalogată drept „anti-arabă, xenofobă şi rasistă.“

„Ajunsesem la un moment dat la nişte comentarii cu Emil Grădinescu fascinante, îi povesteam despre media de viaţă. Daca ai depăşit 32 de ani în Sudan ai trăit peste medie. Şi, la un moment dat, ţin minte că am avut un meci în care a căzut unul din Sudan lat în careu, dar absolut ca mortu’ şi ne-am uitat repede pe fişă şi avea 32 de ani. I-am zis lui Grădinescu: «A murit. A murit, tată!». Medicii au venit de pe margine şi am văzut că îi luau lanţul de la gât, probabil asta ca să-i facă vreun masaj. Eu am zis: «E clar, tată! Îi scot bijuteriile să-l îngroape». Deci ajunsesem la nivelul ăsta. Au primit la sediul Eurosport de la Paris o scrisoare oficială de la Ambasada Egiptului în care se spunea că au urmărit Cupa Africii şi au avut reacţii privind comentariul din România care este anti-arab, xenofob, rasist“, a povestit Banciu pentru Paginademedia.ro, precizând că li s-a cerut să se cenzureze în măsura în care era posibil.

Jurnalistul B1 TV a mai declarat că niciodată scopul lui nu a fost să-l depăşească în audienţe pe Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura presei“, de la Antena 3, ba chiar susţine că acesta „l-a copiat fără să ştie.“ „Badea n-a fost o găselniţă, Badea a fost un petec, a fost pus acolo în locul unei emisiuni americane, cred că Letterman era, care era în pauză. Ei n-au avut nicio speranţă cu el, pentru că Badea eşuase cam în toate proiectele de televiziune, inclusiv în afaceri. Pentru el a fost ultimul tren, pe când eu eram la început, eram ca un jucator de 20 de ani, ce sens avea să mă duc în premier league la 20 de ani. Badea nu mai avea nimic de spus, că după aia a prins şi a reuşit a fost o chestie formidabilă, evident că toate astea au fost în mintea celor care l-au creat. El a avut ani de glorie cu emisiunea asta, nu neagă nimeni treaba asta“, a delclarat Banciu pentru Paginademedia.ro.

Acesta a recunoscut, totuşi, că a urmărit de câteva ori discursul lui Badea şi i s-a părut foarte interesant, însă nu s-a regăsit în el, precizând că vedeta Antenei 3 a devenit „un substantiv comun, a dat-o cu politica asta, cum au virat-o Antenele catre abject, către mizeria asta.“ 

„Eu îi înjuram pe toti, nu aveam niciun parti-pris, poţi să ai nişte simpatii, sunt un om implicat, nu mă lasă indiferent niciun domeniu, asta nu înseamnă că am vreo obligaţie. Eu o fac pe răspunderea mea. Eu n-am văzut o astfel de echidistanţă la niciun alt post de televiziune, nici măcar la Digi 24. Eu pot să susţin până la proba contrarie un viitor infractor. Nu mi s-a întâmplat până acum, dar nu e imposibil. Dar ce se întâmplă doar dacă susţii numai infractori“, a declarat Banciu, pentru Paginademedia.ro.

Cât despre limbajul injurios, Banciu, care a pierdut recent un proces intentat de Andreea Berecleanu, prezentatoare Observatorului de la Antena 1, spune că uneori „te ia valul sau aşa simţi“ şi consideră că aceste derapaje trebuie amendate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). „Eu nu susţin că eşti obligat să insulţi, când o faci trebuie să fii amendat. Te ia valul sau aşa simti tu, la un moment dat, nu există o cenzură, nu îmi spune nimeni în cască «înjură să luăm amenzi». (...) Mai bine să te revolţi decât să taci. Nu poţi să schimbi societatea noastră vorbindu-le frumos, elevat. Marian Vanghelie a câştigat toate alegerile la care a participat. (...) Eu nu pretind, eu nu mă consider un formator de opinie, eu spun ce am de spus, reprezint nişte oameni. Am revoluţionat într-un anume fel presa din România. Sunt un suporter, n-am nicio problemă să stau şi în gradenă. N-am problema asta cu «ce cred oamenii despre mine»“, a mai spus Banciu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"