Premieră la „Ferma vedetelor“: cine e singurul concurent trimis direct în finală fără niciun duel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Votul decisiv al tuturor concurenţilor din al treilea sezon „Ferma vedetelor“ a stabilit cine merge direct în finală, cine se va confrunta în semifinală, dar şi cine a părăsit competiţia pe ultima sută de metri.

Comediantul Cătălin Neamţu este primul concurent din istoria emisiunii care a reuşit să stea în fermă timp de 3 luni fără să participe la niciun duel şi care a fost trimis direct în finala „Ferma vedetelor“. 

Astfel, primul său duel va fi cu o miză de 50.000 de euro şi titlul de „fermierul anului“. 

Pe de altă parte, actriţa şi cântăreaţa Rona Hartener, cea mai controversată concurentă a acestui sezon, a fost eliminată de către concurenţi şi a piedut locul în finală.  

Cosmin Natanticu, Daniel Iordăchioaie, Vladimir Drăghia, Tania Popa şi Graţiela Duban sunt cei cinci semifinalişti, care vor lupta în probe de foc, miercuri, de la ora 20.00, pentru cel de-al doilea loc în marea finală, unde se vor confrunta cu Cătălin Neamţu.

„Ferma vedetelor“ a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public, fiind urmărit de 1,4 milioane de telespectatori din întreaga ţară. 

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!