Povestea unui tânăr care a revenit la Românii au talent şi a stârnit sentimente diverse: Vreau să hrănesc cea mai profundă emoţie din fiecare om VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Badea FOTO Pro TV

Alexandru Badea este tânărul care vrea ca muzica lui „să hrănească cea mai profundă emoţie din interiorul fiecărui om şi să-l motiveze spre îndeplinirea visurilor“. A cântat compoziţie proprie la pian.

După patru sezoane, Alexandru Badea s-a întors în ediţia a opta a emisiunii „Românii au talent“, sezonul 9. El a cântat la pian o compoziţie proprie, oferind publicului „Patru emoţii diferite în mai puţin de patru minute“, motivul pentru care a revenit fiind acela că a descoperit ce mesaj vrea să transmită.

A reuşit să impresioneze atât juriul, cât şi publicul şi a primit ropote de aplauze. „E serioasă treaba, m-am prins. M-am prins şi în ce direcţie te duci“, îi spune Andi Moisescu.

„Muzica pentru mine e acel moment în care eşti doar tu cu tine şi cu gândurile tale, cu emoţiile tale, tu sincer cu tine, iar atunci când sunt singur şi sunt doar eu cu muzica mea, mă regăsesc în toată mulţimea asta în care câteodată mă mai pierd“, spune Alexandru despre pasiunea lui.

Tânărul îşi doreşte ca muzica lui „să hrănească cea mai profundă emoţie din interiorul fiecărui om şi să-l motiveze spre îndeplinirea visurilor“. Până acum, nu a compus şi texte pentru piesele lui, dar dacă ajunge în finală, are pregătit un mesaj.

Badea Alexandru are 21 de ani şi este din satul Bujoreanca, judeţul Dâmboviţa. A început să studieze pianul la 10 ani, îndemnat de tatăl lui, care-şi dorea să-l vadă cântând la biserică. În primii doi ani şi-a permis să aibă un profesor, însă apoi părinţii nu au mai avut posibilitate financiară în a-i susţine visul: „Doi ani mi-am permis să fac lecţii cu profesor, după care părinţii mi-au spus că nu se mai poate, pentru că nu mai există posibilitate financiară şi atunci am fost foarte dezamăgit“. 

„Ceva în mine mi-a spus să nu renunţ şi nu am renunţat. Am spus că nu am cum să renunţ la asta pentru că aş rupe ceva din mine şi m-ar durea prea tare şi m-am ţinut de chestia asta cu dinţii. Nu pot să fac altfel muzica decât prin emoţie. Dacă nu simt, mă opresc. Nu am studiat la Conservator, nu am făcut un liceu de muzică, am doar anii ăştia în care am tras de mine cât am putut ca să ajung unde sunt acum“, mărturiseşte Alexandru. 

La vârsta de 16 ani, a descoperit că-i place mai mult să improvizeze decât să interpreteze şi s-a apucat de compoziţie. Până acum, are 26 de piese compuse. 

Imediat după ce a fost la „Românii au talent“, sezonul cinci, Alexandru a fost contactat de un regim hotelier, unde a cântat o perioadă, dupa care a primit o ofertă să predea lecţii de pian unor copii de grădiniţă. Nu a rezistat mai mult de trei luni pentru că aceştia sunt ca nişte „mici drăcuşori“. Acum predă pian, dar unor copii mai mari.

Alexandru mai este pasionat de sculptat şi pictat. Dacă ar câştiga „Românii au talent“, o parte din bani i-ar investi în educaţia muzicală a copiilor, iar restul banilor i-ar investi într-un studio.

Tatăl său este construcor, mama este casnică, are o soră mai mică cu un an, care în trecut picta, dar acum s-a axat pe psihologie. 

   

.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele