Nouă concurenţi se luptă în finala „iUmor“ pentru marele premiu: decizia finală îi aparţine publicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică seara de la ora 20.00, Antena 1 difuzează marea finală a emisiunii iUmor. Nouă concurenţi se vor lupta pentru trofeul celui de-al doilea sezon şi pentru marele premiu de 20.000 de euro.

Fiecare dintre concurenţii finalişti va prezenta în faţa juriului şi a publicului un moment cu care speră să obţină de la fiecare dintre cei trei juraţi un Like. Doar cei care vor obţine trei Like-uri vor putea intra la votul final care aparţine telespectatorilor. 

Ca în primul sezon, „bucătăria“ emisiunii este la vedere, astfel încât transparenţa votării să fie maximă. Emisiunea fost deja înregistrată, dar voturile telespectatorilor vor putea fi exprimate live, în timpul emisiunii. 

Echipa de producţie a filmat câte un final pentru fiecare concurent care a obţinut trei „Da“ din partea juraţilor, însă doar cel care va obţine cel mai mare număr de voturi din partea publicului va fi desemnat marele câştigător al marelui trofeu şi al premiului de 20.000 de euro.

Iată finaliştii celui de-al doilea sezon „iUmor“:

1. Adrian Lungu

2. Ana Maria Căliţa

3. Ionuţ Rusu

4. BonBon Bombay

5. Marius Covache

6. Mane Voicu

7. Maria Popovici

8. Andrei Voicu

9. George Ţintă

FOTO Antena 1

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco