Mircea Radu revine la TVR pentru un nou reality show: „Va fi un hit. Vom râde, vom plânge şi ne vom emoţiona“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscuta vedetă TV, Mircea Radu, revine la Televiziunea Română pentru a fi ghidul unor tineri extraordinari, protagonişti în reality show-ul, „Down the road. Aventura“, difuzat în curând la TVR1.

Timp de opt zile, Mircea Radu îi va însoţi pe cei opt tineri cu Sindromul Down care pornesc în aventura vieţii lor. Pe parcursul călătoriei, prezentatorul de televiziune va deveni cel mai bun prieten şi sfetnic în aventura lor, reuşind astfel ca împreună să treacă printr-o serie de experienţe de neuitat, care le vor schimba perspectiva asupra vieţii, spun reprezentanţii postului public.    

                    

„Cred că „Down  the road. Aventura“ va fi un «hit». Dincolo de asta, va fi un program iubit de telespectatori, pentru că putem fi martori la aventura vieţii unor tineri. Plecăm într-o excursie, în care nu contează destinaţia, ci doar călătoria. În decursul celor opt zile în care vom fi împreună, ne vom distra, vom râde, vom plânge şi ne vom emoţiona. Vom trece prin toate stările de la bucurie la tristeţe, de la reţinere la voinţă şi curaj. La început, mi-am zis că voi fi alături de tineri în călătoria vieţii lor. Apoi, mi-am dat seama că ei m-au luat pe mine în călătoria vieţii mele, într-o călătorie interioară a celui care sunt şi a celui care cu siguranţă am devenit după întâlnirea cu prietenii mei speciali“, a spus Mircea Radu.

Prezentatorul, Mircea Radu a fost, de-a lungul anilor, gazda unor programe difuzate de TVR: „Telejurnal“, „ÎnTrecerea anilor“ şi coprezentator „Femei de 10, Bărbaţi de 10“, alături de Marina Almăşan. 

În decembrie 2017, Mircea Radu a părăsit TVR pentru a se întoarce în Antena 1, la cârma unei noi emisiuni, „Ie, Românie”. Producţia n-a avut însă audienţa aşteptată şi a fost mutată din grilă după câteva ediţii. 

Mircea Radu va fi ghidul unor tineri cu sindromul Down în noul reality show de la TVR 1 FOTO TVR 

 

„Down the road. Aventura“, în premieră la TVR

Televiziunea Română va aduce de sărbători pe micul ecran show-ul internaţional, „Down the road”, formatul internaţional care revoluţioneaza reality show-ul TV.

Formatul inedit este primul reality show inspiraţional care îşi propune să scoată în prim plan experienţele unor tineri speciali. Program îndrăzneţ, „Down the road. Aventura“ are momente înduioşătoare şi este o poveste înălţătoare, care sărbătoreşte onestitatea şi diversitatea, dar şi un test de voinţă, curaj şi autodepăşire. 

Opt tineri vor porni într-o călătorie prin ţară, sub îndrumarea unui ghid, Mircea Radu. Empatia, curajul şi speranţa sunt doar câteva dintre emoţiile care ne vor copleşi urmărind „Down the road. Aventura“. 

Martori la progresele făcute de tinerii participanţi,  vom uita că în fiecare zi ei luptă cu percepţia societăţii. Îi vom vedea independenţi, făcând chiar performanţă, iar împreună vom sărbători aventura, bucuria de a trăi şi de a dărui dragoste şi prietenie. Gesturile simple precum zâmbetul, îmbrăţişările şi cadourile simbolice vor deveni începând cu luna decembrie experienţe de neuitat care-ţi hrănesc sufletul şi schimbă mentalităţi.

Formatul original, „Down the road“, este produs de VRT, Belgia şi a înregistrat un real succes în ţara de origine, unde deja a ajuns la cel de-al treilea sezon. Reality show-ul se difuzează şi în Statele Unite şi a primit numeroase premii internaţionale la festivalurile de gen. Printre acestea, AIB Impact Award 2019, Rose d'Or 2018 | Award Best Reality & Factual Entertainment, World Media Festival Hamburg şi New York Festivals TV & Film Awards.

Mai multe pentru tine:
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală