Liviu Mihaiu revine la TVR cu o serie de emisiuni despre soarta Televiziunii Române: dezbateri cu adevăruri spuse fără ocolişuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 29 februarie-4 martie, de luni până joi, soarta Televiziunii Române va fi dezbătută chiar la Televiziunea Română, ocazie cu care Liviu Mihaiu revine pe micile ecrane. Acestuia i se alătură Marina Almăşan şi Mircea Radu, care vor avea propriile emisiuni pe această temă.

Faliment. Insolvenţă. Închidere temporară. Restructurare completă. Aceşti termeni sunt rostiţi din ce în ce mai des în dezbaterile ce privesc soarta Televiziunii Române. Aleşii poporului, ONG-urile, presa, societatea civilă, sindicatele, cu toţii au ceva de spus despre situaţia TVR.

În perioada 29 februarie-4 martie, când zarurile ce vor decide soarta televiziunii publice încă se rostogolesc, sub genericul „Săptămâna TVR“, telespectatorii pot urmări o serie de dezbateri „cu cărţile pe faţă, cu adevăruri spuse fără ocolişuri“, anunţă reprezentanţii postului public.

Aşadar, de luni până joi, Mircea Radu va vorbi despre criza TVR, de la ora 18.00, Liviu Mihaiu şi invitaţii săi pun „Între bine şi rău - Televiziunea Română“, de la ora 21.00, iar vineri, pe 4 martie, Marina Almăşan prezintă o ediţie „Ne vedem la TVR“ pe aceeaşi temă, de la ora 17.00.

Este Televiziunea Română sau nu o „prea mare familie“, ai cărei membri trăiesc din taxa plătită forţat de contribuabili? Sau este, în acelaşi timp, o pepinieră de profesionişti, cu rezultate recunoscute în competiţii şi festivaluri media pe plan internaţional, o televiziune ale cărei programe pot fi vizionate de părinţi şi copii, o promotoare a culturii, a informaţiei prezentate obiectiv, a decenţei în exprimare şi în imagini. Oricine poate întreba despre toate acestea, intrând în legătură telefonică directă cu cei aflaţi în platou sau scriind pe pagina oficială de Facebook a TVR 1.

„Bună sau rea, depăşită de vremuri sau încă având potenţial pentru publicul român, televiziunea publică încă există. Ce facem cu ea? În «Săptămâna TVR», vorbim dacă vrem sau nu să o salvăm. Încercăm să aflăm cine este responsabil pentru situaţia de azi. Oameni din TVR şi din afara televiziunii, oameni care iubesc sau nu TVR, cei care răspund de această instituţie se prezintă în faţa telespectatorilor Televiziunii Române, într-un exerciţiu de sinceritate“, se arată într-un comunicat al TVR.     

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa