Lansări DVD
0Într-un viitor îndepărtat, oamenii îşi vor trăi viaţile prin surogate, care copiază perfect însuşirile lor şi care vor fi controlate din mediul sigur al propriilor locuinţe.
Surogate
Regie: Jonathan Mostow;; Distribuţie: Bruce Willis, Radha Mitchell, Rosamund Pike
În aceste condiţii, crima va deveni doar o chestiune de domeniul trecutului.
Dar când un student de colegiu, care avea legătură cu creatorul acestor copii, este ucis, un agent FBI trebuie să iasă din casă, să se izbească de realitate şi să îşi rişte viaţa, pentru a dezlega misterul. În lupta dintre tehnologie şi umanitate, în cine mai poţi avea oare încredere?
Transport blindat
Regie: Nimród Antal; Distribuţie: Matt Dillon, Jean Reno şi Laurence Fishburne
O echipă de ofiţeri care lucrează pentru o companie pentru transporturi de înaltă securitate, decide să comită un jaf la sediul firmei pentru care lucrează. Protagoniştii îşi pun viaţa în pericol şi pun la punct un plan aparent infailibil, prin care ar putea să se aleagă cu o adevărată avere, fără să facă vreun rău cuiva.
O familie de magicieni
Regie: Lev L. Spiro; Distribuţie: Selena Gomez, Jake T. Austin, David Henrie
Clanul Russo porneşte într-o incredibilă aventură. Deşi sunt în vacanţă, vrăjitorii nu se potolesc. După ce Alex face o vrajă care pune în pericol însăşi existenţa familiei, Max încearcă să îi ţină laolaltă pe părinţii săi, în vreme ce Justin foloseşte un truc în încercarea de a găsi „piatra viselor", care ar putea desface vraja şi i-ar salva familia.
Aventurile lui Clutch Powers
Regie: HOWARD E. BAKER
Acum aveţi ocazia de a-i urmări pe Clutch şi echipa sa de experţi. Ei vor pleca într-o expediţie care-i va purta din oraşul LEGO, până la planeta-închisoare a Poliţiei Spaţiale şi în lumea invizibilă a lui Ashlar, unde îl vor salva pe moştenitorul de drept al tronului regal din mâinile maleficului vrăjitor Mallock cel Rău. Ei trebuie să înfrunte o armata de schelete.
Toy Story
Regie: John Lasseter; Voci: Tom Hanks, Tim Allen, Don Rickle
Dacă v-aţi imaginat că jucăriile sunt lipsite de viaţă, aflaţi din „Toy Story" că acestea au personalitate, visează, se războiesc, sunt invidioşi. Woody era preferatul lui Andy, până când băiatul a primit cadou, de ziua lui, o nouă jucărie, pe Buzz Light-year, iar noul sosit a început să primească multă atenţie.
Ultima casă pe stânga
Regie: Dennis Iliadis; Distribuţie: Aaron Paul, Garret Dillahunt, Monica Potter, Sara Paxton
După ce Mari ajunge în casa părinţilor ei, pe malul unui lac, ea şi prietena ei sunt răpite de un deţinut evadat din închisoare, împreună cu gaşca lui. Îngrozită, lovită, abuzată şi lăsată să moară, Mari mai are o singură speranţă: să ajungă înapoi la părinţii ei. Din păcate, fără să ştie, şi atacatorii ei caută adăpost în acelaşi loc.