INTERVIU Regizorul adaptării „Prietena mea genială“: Elena Ferrante a descris cu succes un lucru pe care oamenii cu greu îl recunosc într-o prietenie

Regizorul italian Saverio Costanzo (43 de ani), care a adaptat pentru micile ecrane bestseller-ul „My brilliant friend“ semnat de Elena Ferrante, a explicat ce a însemnat această experienţă şi a oferit o nouă perspectivă asupra poveştii, dezvăluind care sunt cele mai importante scene şi care este semnificaţia lor.

Într-un interviu realizat cu ajutorul HBO România, Saverio Costanzo a vorbit despre adaptarea primei părţi a „Tetralogiei Napolitane“ scrisă de misterioasa Elena Ferrante. Seria de opt episoade poate fi vizionată pe HBO GO. 

„Prietena mea genială“ spune povestea a două prietene ce cresc împreună într-o mahala napolitană de la începutul anilor ’50 şi a căror prietenie le va marca destinele. Când cea mai importantă persoană din viaţa ei pare să fi dispărut fără urmă, Elena Greco începe să scrie povestea relaţiei lor şi să descrie misterul Lilei, geniala ei prietenă, care i-a fost, într-un fel, cea mai bună prietenă, dar şi cel mai mare duşman. 

Costanzo a dezvăluit că a văzut în jur de 9000 de persoane înainte de a alege patru actriţe pentru rolurile principale: Elisa Del Genio şi Ludovica Nasti (protagonistele în copilărie), Margherita Mazzucco şi Gaia Girace (protagonistele în adolescenţă). Regizorul a recunoscut că deşi se aştepta să fie mai greu de găsit o actirţă care să o portretizeze pe Lila, lucrurile au stat fix invers. 

Cineastul a explicat şi care sunt cele mai importante scene şi care este semnificaţia din spatele lor şi a precizat că i-a fost destul de uşor să adapteze povestea pentru ecran deoarece a fost fascinată de ea din postura de cititor şi a avut-o alături chiar pe cea care a scris-o. Costanzo a subliniat şi un lucru excepţional pe care l-a reuşit scriitoarea care foloseşte pseudonimul Elena Ferrante: iubirea, ura şi invidia pe care le simţi faţă de cineva pe care îl iubeşti cu adevărat, un lucru pe care oamenii îl recunosc cu greutate. 

Cum aţi descrie „Prietena mea genială“ în propriile cuvinte?

„Prietena mea genială“ este o poveste impresionantă despre o prietenie care durează o viaţă. Acţiunea începe în Napoli, în anii ‘50 şi se încheie în Torino în 2010. Centrul poveştii este o prietenie, dar pentru că parcurgem o întreagă viaţă, avem de toate în ea. Este foarte greu să definesc în cuvinte, pentru că este un întreg univers construit acolo. 

Ce ne puteţi spune despre cum aţi făcut castingul pentru Lila şi Elena? 

La casting, am văzut în jur de 8.000-9.000 de oameni, în timp ce le căutam pe cele patru actriţe, pentru că aveam nevoie de doi actori mai tineri şi doi ceva mai mari. La început am crezut că Lila va fi personajul pentru care va fi cel mai greu să găsim actriţe, pentru că ea este cea genială, aşa că trebuia să găsim pe cineva care să fie la fel de sclipitoare ca Lila în carte. Dar am fost surprins pentru că a fost mai uşor să o găsim pe Lila decât pe Elena, pentru că Lila era ca o sculptură, aşa că ne era clar ce căutăm. Elena este naratorul, aşa că ea trebuia să fie în fiecare scenă, tot timpul. Dar câteodată ea trebuie să dispară pentru a-i face loc Lilei să explodeze. Aşa că a fost foarte greu să găsim pe cineva. Dar în momentul în care le-am văzut pe cele patru, Gaia, Margherita, Ludovica şi Elisa, nu am avut nicio îndoială că ele erau. Aşa că a fost o călătorie lungă să le găsim pe cele patru, dar odată ce le-am văzut, am ştiut că ele erau cele potrivite. 

Cum aţi abordat ecranizarea unei cărţi atât de îndrăgite? 

Chiar am iubit cartea din postura de cititor la început. Aşa că, odată ce iubeşti cartea, este foarte uşor de transpus pe ecran, pentru că ştii ce cauţi. Ştii ce emoţii ţi-a provocat cartea. Nu am fost niciodată speriat, trebuie să spun asta, pentru că nu am vrut să lupt împotriva cărţii în vreun fel, atât de mult o iubeam. Deci totul este dificil atunci când adaptezi o carte. Dar e o problemă de lucru la ea. Odată ce ajungi în centrul emoţiei, ce ai simţit când citeai cartea, vine natural. Şi apoi Elena Ferrante a scris scenariul cu noi. Deci lucram împreună tot timpul şi acesta a fost un element crucial pentru a face o adaptare serioasă a ei. 

Puteţi descrie scena cu păpuşile din primul episod? Ce simbolizează pentru cele două prietene care încep o prietenie de proporţii? 

Aceea este o scenă foarte controversată. Scena e legată de faptul că găseşti păpuşile din nou la finalul celei de-a patra cărţi. Şi, pentru mine, este momentul care o face pe Lila foarte complicată ca personaj, pentru că aruncă păpuşile în subsol. Dar odată ce ele coboară, ea vede păpuşile. Chiar dacă nu le-ar vedea, ea are o privire sugestivă către ceva într-un anumit moment. Aruncă intenţionat păpuşile în subsol pentru a face povestea să înceapă. Este ca şi cum ştia care va fi povestea ce urmează. Şi apoi Elena spune: eu fac ce faci tu ca reacţie. Şi asta vor ajunge să facă pe parcursul întregii vieţi. Elena va încerca să fie ca Lila. Oricum, acea scenă dă tonul prieteniei şi felului în care va evolua prietenia dintre ele. 

O puteţi descrie pe Lila ca personaj? 

Lila este foarte dură. Este foarte brutală, foarte inteligentă, dar şi foarte fragilă. Lila este foarte feminină, chiar dacă încearcă să se ascundă. Este un personaj foarte complex. Adică, este un personaj enorm această Lila. Elena este drăguţă şi mai primitoare ca personaj. Poate dispărea complet din scenă, aşa cum am spus deja. Şi ea este feminină. Este mai deschisă. Lila este foarte închisă, are foarte multe ziduri de apărare. Atunci când pleacă în călătorie pentru a vedea plaja şi marea, această scenă defineşte din nou cum va fi prietenia dintre ele. Elena este un personaj primitor, e foarte deschisă, deci odată ce a fost convinsă să meargă la mare şi este în afara cartierului unde locuiesc fetele, se simte liberă. Simte că orizontul din faţa ei este scopul ei în viaţă. Lila, care este cea care o convinge pe Elena să plece, odată ce este afară, se simte singură. Lila, practic, în întreaga ei viaţă, nu va pleca din Rione. Aşa că merge în profunzime. Nu se mişcă. Începe să sape puţin şi să exploreze micile lucruri din jurul ei. Elena are spiritul de aventură. Aşa că, odată ce iese din Rione, înţelege că asta vrea să facă cu viaţa ei. În al doilea episod acest lucru devine clar, cum va arăta viitorul ei. Şi cred că această scenă descrie foarte bine cele două personaje.  

Cum se dezvoltă şi cum creşte prietenia fetelor pe parcursul seriei? 

O prietenie este ceva plin de bucurie, dar şi un fel de greutate pe care trebuie să o porţi cu tine în viaţa ta. Şi cred că Elena Ferrante a descris acest lucru cu succes, pentru că a fost sinceră atunci când a arătat cum este o prietenie. Dar nu doar între două fete sau chiar şi între doi băieţi, până la urmă, este acelaşi lucru. Iubirea şi ura, invidia pe care o simţi faţă de cineva pe care îl iubeşti cu adevărat, există un fel de competiţie între prieteni, care face parte din prietenie, e ceva pe care e greu să-l recunoşti, să te lupţi între iubirea şi ura pe care o simţi faţă de prietenul tău, prietenul tău cel mai bun. Şi în viaţa lor vor ajunge să exploreze toate acele emoţii. Mi se pare înduioşător şi periculos în acelaşi timp, pentru un cititor şi pentru un spectator, pentru că există un reflector pe ceva greu de recunoscut faţă de tine.