Finala Eurovision 2015: câţi români au urmărit momentul trupei Voltaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voltaj s-a clasat pe locul 15 în finala Eurovision 2015 FOTO TVR

Finala concursului muzical internaţional Eurovision 2015, care a avut loc sâmbătă seară, la Viena, a fost urmărită de peste un milion de români din întreaga ţară, poziţionând astfel Televiziunea Română pe primul loc în topul audienţelor.

Finala Eurovision 2015, cu puţin sub cifrele de anul trecut

Finala Eurovision 2015, desfăşurată sâmbătă seară, 23 mai, la Viena, şi care l-a desemnat câştigător pe Måns Zelmerlöw, reprezentantul Suediei, a avut o audienţă medie de peste un milion de români, în toate cele patru ore de difuzare. Conform Paginademedia.ro, cifrele au fost puţin sub cele de anul trecut, când competiţia cântecului european a fost urmărită de 1,3 milioane de persoane din întreaga ţară.

Între orele 23.40-23.44, adică momentul în care Voltaj a urcat pe scenă pentru a reprezenta România cu piesa „De la capăt/ All Over Again“ a fost urmărit de 1,18 milioane de români, dintre care 828.000 făceau parte din mediul urban, iar 338.000 din publicul comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.

Astfel, la nivel naţional, finala Eurovision 2015, difuzată de TVR, a fost urmărită, în medie, de peste un milion de telespectatori din întreaga ţară (5,5 puncte rating şi cot de piaţă 17,7%), în timp ce locul al doilea i-a revenit Pro TV-ului, cu o medie de 829.000 de telespectatori.

Pe segmentul urban, TVR  a înregistrat un număr de 742.000 de telespectatori, ceea ce s-ar traduce printr-un sfert de orăşeni care urmăreanu finala Eurovision 2015 (7,4 puncte rating şi cotă de piaţă 23%). Postul din Pache Protopopescu s-a clasat, şi la această categorie, pe cea de-a doua poziţie.

La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, finala Eurovision 2015 a fost urmărită, în medie, de 294.000 de persoane (5,8% puncte rating şi cotă de piaţă 19,9%), poziţionând TVR pe prima poziţie, la mică distanţă de postul clasat pe locul al doilea, Pro TV, care a fost urmărit de 276.000 de persoane, potrivit datelor oferite de Paginademedia.ro

Finala Eurovision 2015, urmărită de 195 de milioane de telespectatori din 45 de ţări

Conform Mediafax, Finala Eurovision 2015 a fost urmărită de aproximativ 195 de milioane de telespectatori din 45 de state, printre care şi China, care a difuzat competiţia cântecului european pentru prima oară.

Eurovision 2015 finala. Suedezul Måns Zelmerlöw a devenit eroul concursului cântecului european

Måns Zelmerlöw a câştigat concursul Eurovision 2015, datorită interpretării piesei „Heroes“, care a obţinut un total de 365 de puncte. „Sunt extrem de fericit şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi m-au votat. Toţi suntem eroi, indiferent de cine suntem, în ce credem şi pe cine iubim. Toţi suntem eroi!“, a mărturisit, emoţionat, suedezul Måns Zelmerlöw imediat ce a fost declarat câştigătorul Eurovision 2015.

Måns Zelmerlöw, care va împlini 29 de ani pe 13 iunie, este un cunoscut cântăreţ de muzică pop din Suedia. El a participat la show-ul muzical „Idol“ 2005, a câştigat cel de-al doilea sezon „Let’s Dance“, din Suedia, şi a devenit faimos în 2007, când piesa sa - „Cara Mia“ - a cunoscut succesul în mai multe ţări europene. Måns Zelmerlöw a mai participat la preselecţiile din Suedia pentru concursul Eurovision în 2007 şi 2009.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională