Documentare istorice. Cele mai interesante producţii de săptămâna aceasta la TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documentare istorice. Pe Discovery World puteţi vedea în detaliu cum a izbucit Primul Războiul Mondial

Programul TV de săptămâna aceasta anunţă şi câteva documentare istorice destul de interesante. Iată câteva recomandări:

Documentare istorice. Lumea pierdută a lui Alexandru. Luni. 18:20. Viasat History. Timp de peste 5.000 de ani, râul Oxus, azi Amudaria, a facilitat dezvoltarea unei misterioase civilizaţii antice. De la izvoarele sale, aflate undeva pe "acoperişul lumii", el curge prin ţinuturile neospitaliere ale Asiei Centrale şi Afganistanului sfâşiat de război, către Marea Caspică. 

Acest ţinut nu a fost aproape deloc explorat. Misiunea fotojurnalistului David Adams este aceea de a explora cursul de 2.500 km al râului Oxus pentru prima oară - şi de a călători înapoi în timp pentru a descoperi cum agitata sa istorie naturală şi umană se integrează în povestea lumii noastre. Este şi o investigaţie în lumea pierdută a lui Alexandru cel Mare, care a mers de-a lungul acestui râu alături de războinicii săi.

Documentare istorice. Primul Război Mondial - Cum a început totul? Marţi. Discovery World. 15:45. Programul arată cum a izbucnit războiul şi urmăreşte în epoca respectivă povestea unor nume devenite celebre abia în Al Doilea Război Mondial, ca Adolf Hitler, Bernard L. Montgomery, Hermann Goering, Charles de Gaulle, George S. Patton şi Walter Model. Charles De Gaulle şi Herman Goering au acţionat diferit în Primul Război Mondial. Experienţa directă de pe front a influenţat rolul pe care l-au jucat în Al Doilea Război Mondial?

Documentare istorice. Misterul statuilor de piatră din Pompei, la Digi World

Documentare istorice. Scrisoarea Reginei Victoria: un monarh dezvăluit. Viasat History. Miercuri. 21:00. Analizând prima jumătate a vieţii Reginei Victoria, biograful A. N. Wilson porneşte în căutarea unui monarh deseori înţeles greşit şi dezvăluie o femeie care a fost o romantică pasională.

Regina Victoria a fost una dintre cele mai prolifice jurnaliste a secolului nouăsprezece, scriind uneori şi 2500 de cuvinte pe zi. De la afaceri de stat la bârfe de familie, şi-a vărsat emoţiile pe hârtie. Celor apropiaţi ei le erau teamă că opiniile ei mai alarmante ar putea scăpa în formă scrisă, provocând haos. De fapt, multe dintre scrierile sale au fost distruse după moartea sa, iar jurnalele sale personale au fost „editate” de către fiica sa. 

Documentare istorice. Pompei, misterul statuilor de piatră. Joi. Digi World. 22:00. În încercarea de a înţelege mai bine tragedia care a avut loc în Pompeii în 79 A.D, seria cercetează un fenomen vulcanic cunoscut ca flux piroclastic ca o posibilă cauza a morţii atâtor oameni.

Documentare istorice. Caii: Eroi ai Primului Război Mondial. Vineri. Discovery World. 15:45. Combinând cele mai recente studii istorice cu imagini şi mărturii rare, de arhivă, acest program relatează povestea extraordinară şi profund emoţionantă a celor un milion de cai care au luptat în Primul Război Mondial alături de armata britanică. Începând cu rechiziţionarea în masă a cailor de pe toate proprietăţile din Anglia, acest program percutant descrie speranţele englezilor că faimoasele lor regimente de cavalerie aveau să câştige o victorie rapidă, deşi în realitate momentul de glorie a venit abia după câţiva ani. 

În schimb, în noua epocă a războiului, dominată de tranşee şi dispozitive mecanice, caii au devenit esenţiali pentru transportarea armelor, a muniţiei şi alimentelor către trupele din prima linie a frontului. Caii au jucat roluri diverse - dar absolut vitale - în acest conflict brutal, iar între ei şi oamenii pe care i-au ajutat s-au creat legături puternice, care i-au ajutat şi pe unii, şi pe ceilalţi să supravieţuiască în infernul de la Somme şi Passchendaele.  

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji