Discovery preia controlul total al grupului Eurosport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Discovery Communications au anunţat că au ajuns la o înţelegere cu compania media franceză TF1 şi vor prelua integral postul Eurosport, pentru suma de 491 de milioane de euro.

Discovery Communications îşi exercită, astfel, opţiunea de a prelua restul de 49% din acţiunile TF1 Group în grupul Eurosport, potrivit unui comunicat al companiei.

Acest fapt conduce la un control total al Discovery asupra Eurosport, la aproximativ un an de la preluarea pachetului majoritar al acestui grup sportiv (51%), de la TF1. „Discovery Communications este încântat să îşi extindă şi să aprofundeze investiţiile în Eurosport şi vom continua să consolidăm cel mai nou brand global al nostru prin achiziţia drepturilor de difuzare a unor competiţii sportive relevante la nivel local, fapt care creează valoare pentru fani, advertiseri şi distribuitori“, a declarat David Zaslav, preşedinte şi chief executive officer (CEO) al Discovery Communications.

David Zaslav aminteşte totodată că Discovery Communications şi-a început investiţiile în Eurosport în anul 2012, când a anunţat preluarea a 20% din acţiunile grupului sportiv francez. În iunie 2014, Eurosport a finalizat preluarea pachetului majoritar al Eurosport International (51% din acţiuni).

Discovery va consolida brandul sportiv Eurosport

De asemenea, potrivit lui David Zaslav, preluarea controlului total al Eurosport reprezintă punctul culminant al angajamentului Discovery pentru a consolida Eurosport ca un brand sportiv premium şi integrat complet în portofoliul global al Discovery.

„Suntem încântaţi de excelenta relaţie dintre Discovery şi TF1 de la momentul începerii parteneriatului nostru, în 2012“, a spus, la rândul său, Nonce Paolini, preşedinte şi CEO al TF1. El a mai spus că cele două companii vor continua să colaboreze şi după finalizarea acestei achiziţii.

Începând din mai 2014, Discovery şi Eurosport au achiziţionat peste 7.500 de ore de conţinut sportiv - dintre care peste 3.300 de ore de conţinut live - pe an, pentru peste 50 de evenimente sportive, scrie şi Mediafax.

Discovery, drepturi de difuzare pentru Jocurile Olimpice 2018-2024

Totodată, în luna iunie, Discovery/ Eurosport au anunţat că au cumpărat, pentru suma de 1,3 miliarde de euro, drepturile de difuzare TV şi pe toate platformele, în Europa, pentru cele patru ediţii ale Jocurilor Olimpice, din perioada 2018 - 2024.

De asemenea, noua înţelegere include o prevedere referitoare la posibilitatea ca TF1 să ia înapoi cele 20% din acţiunile deţinute de Discovery în televiziunile de documentare TV Breizh, Histoire şi Ushuaïa TV, pentru 15 milioane de euro.

Discovery Communications este lider mondial pe segmentul televiziunilor cu plată, care ajunge la aproape trei miliarde de abonaţi în peste 220 de ţări şi teritorii. De peste 30 de ani, Discovery le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi explora universul şi de a-şi satisface curiozitatea, prin intermediul brandurilor sale globale de televiziune, în frunte cu Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Investigation Discovery, ID Xtra, Discovery Science şi OWN: Oprah Winfrey Network.

De asemenea, Discovery este un furnizor de produse şi servicii educaţionale în şcoli, prin intermediul Discovery Education, şi deţine un portofoliu divers de servicii media digitale, printre care Discovery Digital Networks.

În Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, 16 branduri Discovery ajung la peste 503 de milioane de abonaţi din 108 de ţări şi teritorii, fiind difuzate în 20 de limbi.

Eurosport este cel mai mare grup media de sport din Europa şi este deţinut de Discovery Communications. Eurosport ajunge la 222 de milioane de abonaţi din 91 de ţări din Europa, Asia-Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu. Eurosport este canalul paneuropean numărul unu, care transmite peste 5.000 de ore de conţinut sportiv în direct în fiecare an, în 137 de gospodării din 54 de ţări, oferind comentariu de calitate în 20 de limbi. Eurosport.com este cea mai importantă platformă online de sport din Europa înregistrând 23 milioane de vizitatori pe lună. Eurosport Events este divizia responsabilă de managementul şi promovarea evenimentelor sportive internaţionale.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE