Daniel Iordăchioae, omul transformărilor: „N-am nici o problemă să mă epilez, să mă rad pe cap, iar pe tocuri am mai mers“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al şaptelea sezon al show-ului „Te cunosc de undeva!“ începe în această seară, de la 20.30, la  Antena 1, şi îi aliniază la start pe Cezar Ouatu, Alina Eremia, Lidia Buble, Oana Sîrbu, surorile Denisa şi Raluca Tănase (Bambi), Andrei Ştefănescu şi Kamara de la Alb Negru, Liviu Vârciu şi Daniel Iordăchioae.

În prima ediţie, vor intra în competiţie şase concurenţi şi două trupe, aceasta fiind una dintre noutăţile sezonului.

Cei zece concurenţi vor cânta, în deschiderea ediţiei, câte un hit din repertoriul propriu, alături de cei patru membri ai juriului: Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits şi Aurelian Temişan. Şi în acest sezon, marele premiu va fi în valoare de 15.000 de euro şi va fi donat în scopuri caritabile.

Transformări spectaculoase se vor petrece pe scenă în ediţia din această seară, astfel, Liviu Vârciu va vedea pe propriia piele cum e să fie femeie, mai exact, cântăreaţa de muzică populară Maria Cârneci. Daniel Iordăchioae va începe show-ul cu un personaj legendar din lumea rockului, Axl Rose, solistul trupei Guns ’n Roses, iar Cezar Ouatu îl va imita pe Dan Spătaru.

Concurenţii „Te cunosc de undeva!“

Daniel Iordăchioae: „Sunt un fan al emisiunii. N-am nici o problemă să mă epilez, să mă bărbieresc, să mă rad pe cap, numai să nu mă injecteze cu botox. Pe tocuri am mai mers, n-ar fi o premieră, dar n-ar fi o idee foarte bună, pentru că am nişte probleme cu coloana, dar o să vedem… Unul dintre personajele care mi-ar plăcea să-mi pice la ruletă este Liviu Vasilică“.

Kamara (Alb Negru): „«Te cunosc de undeva!» e o emisiune în care mă regăsesc, în care facem ceea ce ne place, în care putem să ne descoperim alte laturi, să ne autodepăşim, să cântăm piese pe care nu le-am avut niciodată în repertoriu şi pe care n-am fi crezut vreodată că le putem cânta. Nicidecum nu o iau ca pe o competiţie pe viaţă şi pe moarte. E o bucurie şi, dacă rezultatul este unul bun, cu atât mai bine“.

Andrei Ştefănescu (Alb Negru): „Mă bucur că, de data asta, la «Te cunosc de undeva!», sunt împreună cu Kamara. Asta mă va face să mă simt şi mai bine decât atunci când am fost singur, o să fie un pic mai haios totul. Vom fi notaţi ca un singur concurent şi, dacă o s-o zbârcească unul, vom  suferi amândoi, dar aşa este într-o echipă“.

Alina Eremia: „Sunt nerăbdătoare să încep şi să primesc prima provocare. Farmecul care conferă complexitate găştii din acest sezon este tocmai faptul că suntem diferiti, că venim din zone muzicale diferite“.


 

Cezar Ouatu: „Mă regăsesc în această lume a rolurilor, a transformărilor, a personajelor. Se spune despre mine că sunt un tip cu nasul pe sus, preţios. «Te cunosc de undeva!» este o bună ocazie  pentru mine să mă vadă oamenii aşa cum sunt, de fapt. De asemenea, mama, care este cel mai bun confident al meu, este extrem de încântată că voi participa la show, cunoaşte fiecare personaj, este specialistă în această emisiune“.

Lidia Buble: „Îmi doream să vin la show-ul ăsta, pentru că-mi place foarte mult să imit, să mă transform, să mă prostesc. Cred că ar fi foarte interesant să fiu Michael Buble, asta şi pentru că purtăm acelaşi nume. În rest, orice provocare este binevenită“.

Denisa Tănase (Bambi): „Încă de la primul sezon, aveam momente vând încercam să imităm vocile pe care le auzeam la radio. Mie mi-e un pic teamă acum să nu-mi pice muzică lăutărească, pentru că are nişte inflexiuni specifice greu de reprodus“.

Raluca Tănase (Bambi): „Vom accepta cu bucurie orice personaj care ni se oferă. Ce stil n-am abordat până acum? Rockul“.

Oana Sîrbu: „Mi-am dorit mult să particip ca şi concurent. După momentul pe care l-am susţinut sezonul trecut, când am fost invitat special la una dintre ediţii şi am imitat-o pe Romica Puceanu, am primit propunerea. M-am bucurat foarte tare atunci, dar am «rumegat» vreo două luni această propunere. Şi tata s-a bucurat foarte tare când a aflat. Probabil o să-i cer multe păreri şi chiar o să lucrăm împreună nişte personaje“.

Liviu Vârciu: „Am urmărit această emisiune pentru că Pepino (Pepe) a făcut un lucru foarte bun în acest show. E singura emisiune care îmi dă emoţii, care mă sperie un pic. Pe tocuri am mai mers, nu va fi o premieră, am şi dansat, chiar îmi place pe tocuri (râde). O să am însă o problemă cu epilatul“.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate