Cum se nasc dragonii din „Urzeala tronurilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ţinutul Westeros din „Urzeala tronurilor“ supranaturalul e cât se poate de natural, iar câţiva dragoni care scuipă flăcări se încadrează perfect în peisaj. Numai că ei nu sunt aduşi la viaţa de „mama“ lor, Daenerys Targaryen, ci de specialişti în efecte speciale şi tehnică pe calculator.

Dacă există fani ai serialului care au luat ad literam povestea naşterii dragonilor, vor fi dezamăgiţi să afle adevărul crud. Cei trei dragoni din serialul HBO „Urzeala tronurilor/Game of Thrones“ nu sunt „copiii“ lui Daenerys Targaryen, ci ai companiei Pixomondo, specializată în efecte vizuale.

Pixomondo, care a colaborat cu HBO pentru acest serial, a creat cu ajutorul „magiei“ moderne cei trei dragoni, consideraţi, de către fani, personaje la fel de importante ca Lannisterii şi Targaryenii.

Sezonul 5 din „Urzeala tronurilor“ va începe la HBO din 12 aprilie.

Un adevărat fenomen al televiziunii moderne, serialul HBO „Urzeala tronurilor/Game of Thrones“ a ocupat primul loc în topul celor mai piratate producţii TV din anul 2014 şi deţine acest titlu pentru al treilea an consecutiv.

Bazat pe seria de romane fantasy „Cântec de gheaţă şi foc/A Song of Ice and Fire“, semnată de George R. R. Martin, „Urzeala tronurilor“ dezvăluie intrigile, conspiraţiile şi lupta pentru putere asupra tărâmului mitic Westeros, dusă de câteva familii nobile medievale.

Serialul, care a avut premiera în 2011, are în distribuţie actori precum Peter Dinklage (Tyrion Lannister), Lena Headey (Cersei Lannister), Emilia Clarke (Daenerys Targaryen), Kit Harington (Jon Snow) şi Maisie Williams (Arya Stark).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”