Cum au comentat Vasi Rădulescu şi Vlad Mixich confruntarea dintre Olivia Steer şi medicul Mihai Craiu: Doamna agresivă, domnul calm. Imaginea României de azi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olivia Steer şi Mihai Craiu FOTO Captură Pro TV

Medicul Vasi Rădulescu şi Vlad Mixich, expert în politici publice în domeniul Sănătăţii, au comentat dezbaterea dintre medicul pediatru Mihai Craiu şi activista antivaccinare Olivia Steer, ambii criticând-o pe fosta realizatoare TV şi lăudând profesionalismul specialistului.

Activista Olivia Steer şi medicul Mihai Craiu şi-au prezentat argumentele împotriva, respectiv în favoarea vaccinurilor în cadrul emisiunii „Vorbeşte lumea“, de la Pro TV, dezbaterea fiind moderată de Gabriel Coveşteanu (Cove). 

Discuţia a stârnit numeroase reacţii în mediul online, inclusiv din partea a doi experţi care au criticat-o în trecut pe Olivia Steer pentru teoriile periculoase lansate pe Facebook. 

Medicul cardiolog Vasi Rădulescu a subliniat că o astfel de dezbatere era necesară şi a taxat-o pe Olivia Steer pentru atitudinea sa sfidătoare, dar şi pentru că „a aberat pe teme medicale“. Pe de altă parte, Vasi Rădulesc şi-a felicitat colegul de breaslă, pe care l-a descris drept „un medic senzaţional şi un om minunat, plin de bun simţ, smerenie, tobă de carte“.

Se spune că imaginile fac cât o mie de cuvinte. În stânga avem o tanti umflată cu pompa de TV, cu privire sfidătoare, mestecând gumă, aberând pe teme medicale, întrerupând partenerul de dialog la fiecare trei secunde cu tot felul de bălării. În dreapta îl avem pe Craiu Mihai, un medic senzaţional şi un om minunat, plin de bun simţ, smerenie, tobă de carte, ce stă de dimineaţa până seara în spital şi mai găseşte timp şi pentru educaţie medicală. Cred că întâlnirea de azi a fost necesară. La fel şi imaginea asta. Să nu le uitaţi“, a scris Vasi Rădulescu pe Facebook în dreptul unei capturi foto din emisiune. 

De asemenea, Vlad Mixich, jurnalist şi expert în politici publice în domeniul Sănătăţii, a felicitat postul Pro TV pentru iniţiativă şi a amintit de cazurile în care televiziunile au comis derapaje prezentând doar opinia militanţilor antivaccinare. 

Şi Mixich şi-a exprimat admiraţia faţă de doctorul Craiu Mihai şi a criticat-o pe Olivia Steer, descriind alăturarea dintre cei doi astfel: „O doamnă dând permanent citate din telefonul mobil despre un domeniu pentru care are zero pregătire şi un domn, cu zeci de ani de învăţătură în spate, dând explicaţiile privind cu ochii direct în cameră. Doamna agresivă şi revendicativă, domnul calm şi politicos amuzat. Imaginea României astăzi“.

   

„Multe felicitări astăzi pentru Pro TV care a făcut ceva ce nicio televiziune românească n-a mai făcut de patru ani: invitarea unui expert medic în acelaşi studio cu un anti-vaccinist (din câte ştiu, ultima oară a făcut-o TVR-ul) pentru a discuta această temă majoră de sănătate publică. Este o condiţie elementară a profesionalismului, dar vai atât de îndelungat ignorată şi călcată în picioare (în frunte cu celebrul episod provocat de Gâdea la Antena 3, urmat şi de B1 sau RTV).

Îmi exprim din nou admiraţia faţă de dl doctor Craiu Mihai pentru că a fost prezent acolo, în studio alături de Olivia Steer, cu bun simţ, cu informaţii clare în limbaj uşor de înţeles şi, cum e chiar recomandabil, cu un dram de umor. Ştiu din proprie experienţă cât de dificil este să-ţi păstrezi calmul şi totuşi seriozitatea, ca medic şi expert, când te afli la o televiziune alături de un anti-vaccinist de frunte. Ce a făcut astăzi dr. Craiu este un model de urmat, iar replicarea acestui model va fi motiv de mândrie profesională pentru orice alt medic pediatru din România care se respectă.

Foarte corectă şi moderarea de la Vorbeste lumea, felicitări lui Gabriel Coveşeanu.

E o plăcere să mă pot bucura/să ne putem bucura când ceva normal şi profesionist se întâmplă în România. Sunt câteva faze delicioase, altele aproape tragice. Rămân cu o imagine marcantă: o doamnă dând permanent citate din telefonul mobil despre un domeniu pentru care are zero pregătire şi un domn, cu zeci de ani de învăţătură în spate, dând explicaţiile privind cu ochii direct în cameră. 

Doamna agresivă şi revendicativă, domnul calm şi politicos amuzat. Imaginea României astăzi“.

   

.

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil