Cu cât a fost prejudiciat bugetul de stat după ce şefa TVR a primit un salariu mai mare decât i s-ar fi cuvenit, potrivit Curţii de Conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doina Gradea, şefa TVR FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Raportul Curţii de Conturi pe anul 2018 relevă o serie de nereguli grave în administrarea banilor atât la Televiziunea Română, cât şi la Radioul public şi la agenţia Agerpres.

UPDATE Poziţia TVR privind neregulile din raportul Curţii de Conturi

Curtea de Conturi a făcut public raportul pe 2018 cu rezultatele auditului efectuat la instituţiile media de stat. 

Astfel, s-a constatat că şi la Televiziunea Română, şi la Radioul public, directorii au primit considerabil mai mulţi bani decât li s-ar fi cuvenit, fapt pentru care şi membrii Consiliilor de Administraţie – a căror remuneraţie e calculată în funcţie de salariul şefului – au primit salarii mai mari, lucru ce a atras după sine prejudicierea bugetului de stat. 

Concret, în 2018, directorul general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Doina Gradea, a beneficiat de un venit brut superior celui stabilit funcţiei de ministru, ceea ce a avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de 59.000 de lei. Drept urmare, valoarea totală a indemnizaţiilor, acordată suplimentar membrilor Consiliului de Administraţie (CA), a fost de 178.000 de lei, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu această sumă. 

Decontări nejustificate şi contracte de drepturi de autor nelegale la TVR

Tot la TVR, Curtea de Conturi a descoperit nereguli legate de achiziţiile publice, decontarea unor cheltuieli neeligibile/nejustificate, includerea valorii unor bunuri ale domeniului public în conturile bilanţiere, lipsa unor date actualizate privind investiţii şi bunuri de inventar, probleme la sistemul de control managerial şi la contractele de drepturi de autor.

Spre exemplu, la TVR Chişinău a fost decontată chiria unor salariaţi – 129.000 de lei – fără să fie îndeplinite condiţiile de eligibilitate. De asemenea, TVR a atribuit contracte unor furnizori deşi ofertele erau neconforme, iar încheierea unor contracte de drepturi de autor, respectiv de drepturi conexe s-a realizat ulterior perioadei în care trebuia efectuată prestaţia care reprezenta obiectul acestora, cu întârzieri ajungând până la 70 de zile în cazul celor de autor, respectiv 89 de zile în cazul celor conexe. Asta dovedeşte că procesul încheierii acestor contracte nu este reglementat în mod corespunzător şi că operaţiunile efectuate în cadrul acestuia au fost realizate formal.

Nu au fost respectate prevederile legale cu privire la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, acest fapt având drept consecinţă utilizarea nelegală a fondurilor alocate de la bugetul de stat, prin depăşirea normativelor de cheltuieli stabilite pentru cazare şi diurnă, în deconturile de cheltuieli pentru deplasări externe ale preşedintelui-director general al SRTv.

TVR a încasat ilegal peste 1,5 milioane de lei de la stat pentru Cerbul de Aur

Foarte multe nereguli au fost descoperite şi în ceea ce priveşte organizarea festivalului Cerbul de Aur, cea mai gravă fiind că deşi iniţial cheltuielile pentru eveniment au fost acoperite din surse proprii, ulterior TVR a solicitat recuperarea sumelor de la bugetul statului. Prin schimbarea sursei de finanţare şi în lipsa aprobărilor Comitetului Director şi Consiliului de Administraţie, conducerea executivă a SRTv a solicitat şi încasat necuvenit de la bugetul de stat suma de 1.548.000 de lei.

Totodată, Curtea de Conturi a constatat că au fost încheiate contracte de cesiune de drepturi de autor/drepturi de proprietate intelectuală pentru artiştii reprezentaţi de către o societate comercială (....) care includ costuri, reprezentând transport, cazare şi mese, al căror cuantum nu a fost aprobat prin hotărârile Comitetului Director. În baza acestor contracte s-au efectuat plăţi din alocaţii bugetare, direct agenţiei care îi reprezintă pe artişti, fără a exista documente justificative care să ateste realitatea prestaţiei privind transportul, cazarea şi mesele. 

La data de 26 iulie 2019, SRTv a virat din disponibilităţile din surse proprii în contul „Alte venituri la bugetul de stat“ suma de 207,7 mii lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de garanţie, mentenanţă şi suport pentru 12 luni, în sumă de 195 mii lei, şi accesorii, în sumă de 12,7 mii lei. 

În septembrie 2019, deputatul USR Iulian Bulai a făcut publice o parte din aceste abateri constatate de Curtea de Conturi. La momentul respectiv, la solicitarea „Adevărul“, Doina Gradea, prin PR-ul TVR, a negat acuzaţiile şi a precizat că salariul preşedintelui-director general este confidenţial

Raportul integral pentru TVR poate fi consultat aici, la paginile 160-164.

Şi Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) a aprobat drepturi salariale pentru directorul general, Georgică Severin, mai mari decât i se cuveneau, situaţie ce a generat pentru anul 2018 plăţi în afara cadrului legal, suportate din fonduri bugetare, în valoare de 124.000 de lei. Pe cale de consecinţă, indemnizaţia membrilor CA, care reprezintă 25% din salariul brut lunar al directorului general, a fost calculată şi acordată în corelaţie cu o bază salarială eronat stabilită. În aceste condiţii, bugetul SRR a suportat cheltuieli din fonduri publice în sumă de 291.000 de lei, pentru care nu există bază legală de aplicare.

În raportul auditului de la Radioul public se mai notează şi că pentru deplasările efectuate în străinătate în 2018, preşedintele-director general al SRR a beneficiat nelegal de o indemnizaţie de deplasare (...) şi a decontat cheltuieli de transport cu avionul la „business class“, deşi nu avea acest drept. 

Raportul integral pentru SRR poate fi consultat aici, la paginile 157-159.

Şi la agenţia de stat Agerpres, s-au constatat o serie de nereguli fiscale. Spre exemplu, agenţia nu înregistrat în evidenţa contabilă, în conturi distincte, suma de 178.000 de lei, provenită din casarea

şi declasarea mijloacelor fixe şi a materialelor de natura obiectelor de inventar, şi nu a întreprins demersurile necesare în vederea valorificării bunurilor casate. În timpul misiunii de audit au fost evidenţiate în contabilitate materialele reciclabile, obţinute din casarea bunurilor. 

Raportul integral pentru Agerpres poate fi consultat aici, la paginile 153-154.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online