CNA respinge iniţiativa legislativă privind eliminarea taxei TV: Îngroapă TVR, dacă fac asta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să avizeze negativ proiectul legislativ care prevede eliminarea taxei TV, membrul CNA Gabriel Tufeanu precizând că Televiziunea Română va fi „îngropată“, dacă nu va mai beneficia de această formă de finanţare, arată Mediafax.

CNA a analizat, în şedinţa de marţi, o propunere legislativă de modificare a Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune prin care se elimină obligativitatea achitării taxei radio-tv. Această propunere legislativă a fost iniţiată de un grup de 14 deputaţi şi senatori ai PSD.

Membrul CNA Gabriel Tufeanu a spus că ar fi necesară organizarea unei întâlniri între membrii CNA, reprezentanţii TVR şi parlamentarii din Comisiile de Cultură. „Şi să încercăm să salvăm TVR, nu să-l omorâm“, a spus Gabriel Tufeanu. El a mai afirmat că, potrivit legislaţiai în vigoare, Televiziunea Română este administrată de 13 membri în Consiliul de Administraţie, „care garantează în acest fel independenţa TVR“. „Din cei 13, unul sigur ţipă dacă este o problemă, pe când la o televiziune privată probabilitatea să ţipe cineva e mai mică. Cine e independent până la urmă?“, a spus Gabriel Tufeanu.

El a precizat că, dacă iniţiativa legislativă privind eliminarea taxei TV va fi adoptată de Parlament, Televiziunea Română va fi foarte afectată. „Îngroapă TVR, dacă fac asta“, a mai spus Tufeanu.

La rândul său, membrul CNA Valentin Jucan a spus că Televiziunea Română are un rol special şi atribuţii speciale faţă de societate, de aceea societatea trebuie să contribuie la finanţarea TVR.

„TVR are misiune publică, trebuie finanţată din bani publici“, a spus şi membrul CNA Lorand Turos, precizând că taxa TV asigură independenţa instituţiei.

Pe de altă parte, membrul CNA Dorina Rusu a spus că este de acord că Televiziunea Română trebuie restructurată, însă acest lucru trebuie să aibă la bază „o chestiune serioasă“. Totodată, Dorina Rusu a mai spus că, dacă se elimină taxa TV, trebuie să fie propuse şi nişte soluţii pentru finanţarea instituţiei.

În urma discuţiilor, CNA a decis să avizeze negativ această iniţiativă legislativă. Decizia a fost luată în unanimitate de membrii CNA prezenţi la şedinţă (Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu). Avizul CNA este unul consultativ.

Pe de altă parte, Televiziunea Română a făcut, pe 28 decembrie 2015, câteva precizări ca urmare a propunerii legislative iniţiate de parlamentari PSD prin care se vrea eliminarea obligativităţii taxei TV, menţionând că TVR abia supravieţuieşte încasând o taxă de 10,5 euro pe an.

„Televiziunea Română respectă dreptul la opinie şi la iniţiativă legislativă. Ne revine obligaţia de a reaminti că în ultimii ani au existat mai multe propuneri legislative de modificare a art. 40 din Legea nr. 41/1994 care vizau eliminarea taxei TV. Pe rând, parlamentari din mai multe partide politice - PSD, PC, PPDD - au depus astfel de proiecte, respinse în cele din urmă de Parlamentul României“, a spus TVR.

Potrivit TVR, în prezent, televiziunea publică abia supravieţuieşte încasând o taxă TV în cuantum de 4 lei/ familie/ lunar, adică sub un euro pe lună (10,5 euro/an). „Pentru comparaţie, în Macedonia, taxa TV este de 26 euro/an, în Muntenegru, de 42 euro/an, în Polonia, de 50 euro/an, în Slovacia, de 56 euro/an, în Marea Britanie, de 176 euro/an, Germania, 216 euro/an“, a precizat TVR.

Taxa TV este principala sursă de finanţare a televiziunii publice, veniturile din publicitate fiind afectate de o serie de restricţii legislative, iar cele de la bugetul de stat mergând în proporţie de aproximativ 90% către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, a mai spus TVR.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"