Cine este Lorelai Moşneguţu, câştigătoarea Românii au talent care a oferit tuturor o lecţie de viaţă: „Cred că misiunea mea este să fac lumea mai fericită“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lorelai Moşneguţu este înzestrată cu mult talent şi la fel de mult curaj şi optimism FOTO Pro TV

Lorelai Moşneguţu, în vârstă de 14 ani, a impresionat pe toată lumea cu talentul şi ambiţia sa, fiind desemnată câştigătoarea „Românii au talent“. Copila nu doar că a emoţionat cu interpretările muzicale, dar a oferit şi o lecţie de viaţă.

Lorelai Moşneguţu este învingătoarea celui de-al şaptelea sezon al emisiunii de la Pro TV, câştigând râvnitul titlu de „cel mai talentat român“, dar şi marele premiu în valoare de 120.000 de euro. 

În finala „Românii au talent“, Lorelai a interpretat celebra piesă „Rise Like a Phoenix“, iar membrii juriului, dar şi spectatorii s-au ridicat în picioare pentru a o aplauda şi ovaţiona. După ce şi-a auzit numele în dreptul câştigătorului Românii au talent, copila a fost copleşită de emoţii şi a început să plângă. 

„Nu ai cum să nu cauţi puţin în tine după ce te vedem. Tu ne faci să ne gândim la cine suntem, ce putem şi ce avem. Tu eşti probabil cea mai frumoasă, dură, sensibilă şi memorabilă lecţie de viaţă. Tu eşti un talent pur care se exprimă în atât de multe feluri. Tu ai oferit bucurie, speranţă. Îţi mulţumesc pentru onoarea de a fi în finala Românii au talent şi sper să fii câştigătoare până la capăt“, a comentat Mihaela Rădulescu. 

„De fiecare dată ne lasă mască. Mi-au plăcut toate apariţiile tale, dar astăzi pe lângă faptul că ai cântat cu toată fiinţa ta, ai transmis o dragoste nemărginită faţă de viaţă şi mi-ai transmis o emoţie pe care n-am mai simţit-o niciodată în acest show. Vei fi de neuitat pentru mine. Eşti un exemplu şi ai tot respectul meu“, a declarat şi Andra. 


Romanii au talent 2017 - Finala: Lorelai Mosnegutu - Interpreteaza piesa Rise Like a Phoenix pe romaniiautalent.protv.ro

La audiţii, Lorelai a oferit poate cel mai impresionat moment din istoria show-ului, cântând la orgă folosindu-şi degetele de la picioare, dar şi cu vocea, melodia „A million stars“, a Luminiţei Anghel. Astfel, copila a convins-o p Mihaela Rădulescu să apese butonul auriu şi să o trimită direct în semifinale. 


Romanii au talent 2017: Lorelai Mosnegutu - Interpreteaza piesa A million stars pe romaniiautalent.protv.ro

În gala live, Lorelai a ales să cânte la chitară şi cu vocea piesa „Memory“, iar publicul a trimis-o în marea finală „Românii au talent“. 

Lorelai Moşneguţu nu a impresionat doar cu talentul său incontestabil, ci şi graţie curajului şi optimismului de care a dat dovadă în faţa greutăţilor întâmpinate: s-a născut fără mâini şi fără femur la ambele picioare. Lorelai a fost abandonată de părinţi şi adoptată pe când avea două luni de o femeie demnă de toată stima, care i-a oferit o familie şi iubirea de care avea nevoie, potrivit stirileprotv.ro. „Mama Vio“ sau Veronica Pârvulescu, asistent maternal, a fost cea care a înfiat-o pe micuţă. Lorelai, pe numele real Alberta, nu a vorbit timp de trei ani şi nu a mers până la patru ani. Dar „Mama Vio“ nu s-a lăsat şi i-a pus un creion între degetele de la picioare încă de la 6 luni, începând să facă împreună primele exerciţii. Astfel, la vârsta de 5 ani, când a început grădiniţia, Lorelai ştia deja alfabetul.


Romanii au talent 2017 - Semifinala 3: Lorelai Mosnegutu - Interpreteaza piesa Memory pe romaniiautalent.protv.ro  

În ciuda handicapului sever, fata cântă la orgă, scriind deja 10 cărţi de poezii. Participă la olimpiadele de biologie şi geografie şi are 50 de diplome şi 25 de trofee. Lorelai are şi o „soră“, Ileana, care a fost diagnosticată cu sindromul Down. Ambele micuţe au fost luate în plasament de „Mama Vio“.

Fetiţa are un videoclip filmat pentru melodia „Aripi de înger“, iar versurile piesei sună în felul următor: „Visez uneori că am aripi de înger şi pot să zbor/ Zâmbetele oamenilor îmi dau aripi şi pot să zbor“. La vârsta de 10 ani Lorelai a fost cea care i-a încurajat pe militarii români de la Garnizoana Târgovişte înainte de a pleca în Afghanistan. „Cad de zece ori şi mă ridic de 20“ este deviza după care se ghidează micuţa şi într-un interviu acorsat Observatorului de la Antena 1 a declarat că este convinsă că „misiunea ei este să facă lumea mai fericită prin scris şi prin cântec.“

Îngerii o păzesc pe fetiţă 

Fetiţa spune că, de multe ori, se simte vegheată de îngerul ei păzitor şi chiar vorbeşte în gând cu el. „Am un înger al meu şi vorbim în gând. Are o voce groasă, bărbătească. Îmi cere să cânt şi spune că sunt una dintre vocile din corul de sus, din cer. De aceea am scris într-o poezie că eu sunt şi în cer, şi pe pământ. El îmi spune cum să scriu şi ce să scriu“, spune chiar ea.

Lorelai Moşneguţu a participat în trecut şi la „Next Star“, iar după reprezentaţia din show-ul Antenei 1 a primit din partea lui Gigi Becali un scaun cu rotile special, pentru a se putea deplasa. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”