„Asia Express“ revine: unde se va filma noul sezon şi ce noutate aduce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii postului Antena 1 au anunţat unde vor avea loc filmările noului sezon al show-ului „Asia Express – Drumul Comorilor“, prezentat de Gina Pistol, dar şi cu ce noutate vine.

„Asia Express“ revine cu un nou sezon la Antena 1 în primăvara anului viitor. În acest an, cursa celor nouă perechi de vedete se va desfăşura în Filipine şi Taiwan. 

În premieră, telespectatorii vor fi informaţi despre tot ce se petrece la filmări printr-un Jurnal de Asia, difuzat atât pe TV, cât şi online în perioada în care au loc filmările din Filipine şi Taiwan. 

Concurenţii care pornesc pe „Drumul Comorilor“ vor avea de respectat aceleaşi reguli ca şi până acum: au la dispoziţie un dolar pe zi, trebuie să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort şi să îşi depăşească limitele fizice şi psihice pentru a ajunge la comoara de 30.000 de euro, marele premiu de la finalul cursei. 

România este prima ţară care va porni în aventura „Asia Express“ pe ruta Filipine – Taiwan. Cele două destinaţii au mai fost incluse până acum în traseul concurenţilor, dar niciodată în această formulă. Dacă în anii trecuţi concurenţii încercau să se familiarizeze cu traseul urmărind sezoane din alte ţări, de data asta va fi ceva complet nou atât pentru ei, cât şi pentru echipa de producţie. 

       

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi