Acces Direct, amendă-record de la CNA pentru telenovela „Vulpiţa“: „Am văzut un spectacol al degradării umane“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat „Acces Direct“, difuzată de Antena 1, cu o sumă record, pentru telenovela „Vulpiţa“.

CNA a amendat Antena 1 cu 100.000 de lei pentru telenovela „Vulpiţa“ de la „Acces Direct“, care a fost reclamată de telespectatori. 

Radu Herjeu, membru CNA, a anunţat pe pagina sa de Facebook că sancţiunea a fost votată în unanimitate (9 voturi), iar amenda este cea maximă care se putea da pentru articolele încălcate, respectiv protecţia minorilor şi respectarea demnităţii umane. 

„Pentru încălcarea legii în mod grav şi repetat (multiple articole privind protecţia minorilor şi respectarea demnităţii umane), în emisiunile Acces Direct din perioada 13.01-6.02, şi ţinând cont de antecedentele numeroase, am propus sancţionarea postului Antena 1 cu 100.000 de lei (maximul pentru articolele din cod invocate). Amenda a trecut cu 9 voturi (unanimitate)“, a scris Herjeu. 

„Ce am văzut aici este un spectacol al degradării umane“, a declarat Dorina Rusu, potrivit Pagina de Mediadupă ce membrii CNA au urmărit astăzi ore bune fragmente din emisiunea „Acces Direct“. 

Cine este „Vulpiţa“ şi cum a început totul 

Cazul „Vulpiţa“ a ajuns pe masa CNA după un val de plângeri venite din partea telespectatorilor.

„Telenovela“ a început în urmă cu o lună, când Veronica Stegaru, din Vaslui, acuza faptul că a fost răpită şi violată, pentru ca ulterior să se descopere că lucrurile nu au stat chiar aşa. De atunci, soţii Stegaru din Vaslui şi-au expus zilnic viaţa în direct, cu lux de amănunte, inclusiv sexuale, totul în emisiunea „Acces Direct“, de la Antena 1. Mai mult, cei doi au ajuns în Parlament şi au fost primiţi în Comisia de Agricultură, aspect ce a trecut drept ştire la Antena 3. 

   

Telespectatorii au reclamat la CNA emisiunea, acuzând postul că promovează analfabetismul, prostia, incultura şi lipsa de profesionalism, dar şi că profită de pe urma acestor oameni, exploatându-i pentru audienţă. Şi reacţiile membrilor CNA au fost extrem de dure. Dorina Rusu a afirmat că programul este „pornografie în toată regula“ şi nu are nicio legătură cu interesul public. 

   

Mirela Vaida: „Fără ipocrizie!“

De celalată parte, reprezentanţii Antenei 1 au fost cinici şi au folosit ca principal argument faptul că sunt post comercial, prin urmare urmăresc audienţa, iar posturile concurente fac la fel.

Şi Mirela Vaida, prezentatoarea „Acces Direct“ a comentat cazul şi a explicat că emisiunea este lider de audienţă de mai bine de o lună, iar atât timp cât milioane de oameni vor continua să urmărească „telenovela Vulpiţa“, ea va merge mai departe. 

În plus, spune Mirela Vaida, care îndeamnă oamenii să „renunţe la ipocrizie“, emisiunea nu-şi propune să ofere exemple şi să educe copiii, ci are un singur scop asumat: audienţa.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul