Rondo neconvenţional cu Ansamblul „Traiect“, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti

Ansamblul „Traiect“, dirijat de Sorin Lerescu, cu soliştii Pierre-Yves Artaud şi Cornelia Petroiu, va avea în program la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti - Studioul de Operă şi Multimedia lucrări de Tiberiu Olah, Ede Terényi, Anatol Vieru, Elena Apostol, Laura Ana Mânzat şi Sorin Lerescu.

 Articol realizat de Michaela Roşu

„Traiect“, „Ars Nova“, „Hyperion“, „Archaeus“, corul „Madrigal“, cvartetul „Voces“. Oare s-ar fi putut „scrie“ istoria muzicii româneşti (şi nu numai) a ultimelor decenii fără ele? Când a fondat Ansamblul „Traiect“, în 1982, compozitorul Sorin Lerescu s-a gândit la stimularea creaţiei noi, dar şi la formarea în acest sens a interpreţilor. Şi a reuşit: împreună cu formaţia sa, cu autoritate şi dăruire, a pus în circuit nenumărate prime audiţii, româneşti sau străine, a atras solişti de faimă din lumea largă. 

De această dată suntem în compania flautistului francez Pierre-Yves Artaud, vechi prieten (ca şi saxofonistul Daniel Kientzy sau Barrie Webb-trombon) al muzicii contemporane româneşti. 

Tiberiu Olah. Programul se deschide cu Invocaţiile lui Tiberiu Olah, creaţie a anilor ’70. O adevărată „simfonie“ a culorilor instrumentale, s-a spus. Lucrul cu sunetul. Fascinaţia infinitelor sugestii expresive ale fiecărui instrument. 

De data aceasta, compozitorul se lasă furat de frumuseţea timbrelor pure (se pot auzi un fluier şi o muzicuţă), evocatoare de motive folclorice arhaice, pe care le evidenţiază prin procedee improvizatorice, în construcţii armonice modale. Dar să revenim la culoare. Tiberiu Olah „aplică” elementelor timbrale principiile de dezvoltare clasice, obţinând şi în acest mod unul dintre posibilele răspunsuri în investigarea universului sunetelor naturale.

Ede Terényi. Traiectorie albă (1993) a fost dedicată de compozitorul clujean Ede Terényi ansamblului „Traiect“. Compozitorul „organizează“ cele 21 de module, pe care se clădeşte lucrarea, în trei părţi. Partea I conţine 9 module diferite ca paradigme ritmico-melodice, cu indicaţii de interpretare (de la un instrument solist la grupuri mici de instrumente soliste). Relevante sunt şi indicaţiile de mişcare Agitato molto, Calmo, Eterico, Esaltato, Ruvido, Appassionato, Parlando rubato, Quasi campane... În partea a II-a, atmosfera devine lirică – Allegretto, Con delicatezza, Lusingando – pentru ca, în partea a treia, să se revină la dinamica discursului din prima parte, cu indicaţii ca Presto misterioso, Grotesco, Giocoso, Capriccioso, Oiseaux, Brillante, Adagio recitative, Animato, Presto leggiero. (Sorin Lerescu).

Anatol Vieru. Feuerwerk pentru flaut, vibrafon şi vioară. Tot o lucrare a acelor ani (1994), semnată de Anatol Vieru (1926-1998), este dedicată lui Friederich Hommel, director al Internationale Ferienkurse für Neue Musik, de la Darmstadt: Feuerwerk. O piesă în care „Jocul de artificii“, cu ale sale flash-uri încredinţate flautului, are loc pe fondul sonor creat de vibrafon şi vioară în stilul inconfundabil pentru acest tip de muzică al autorului său. 

Laura Ana Mânzat (n. 1969), compozitoare, cunoscută şi ca jurnalist la Radiodifuziune, este autoarea unor numeroase lucrări, în special de muzică de cameră. Ea consacră Festivalului şi ansamblului „Traiect“ o primă audiţie absolută, un Rondo neconvenţional. De ce „Traiect“?

Pentru că, „fascinată“ şi „inspirată“ de turneele prin Europa ale acestor artişti de care se simte apropiată, ca şi de felul în care Sorin Lerescu le „împărtăşeşte“ pe site-ul său personal (peisaje, creaţii inedite, personalităţi), autoarea a dorit să scrie o „muzică de călătorie, în care publicul să se poată delecta cu rezonanţe şi ritmuri spaniole, dar să regăsească şi forma clasică a Rondo-ului, îmbinată cu fragmente improvizatorice în care instrumentiştii îşi demonstrează virtuozitatea. Este o muzică – spune Laura Ana Mânzat – ieşită poate din tiparele încetăţenite ale «creaţiei contemporane», dar este scrisă pentru un ansamblu deosebit şi... de ce nu, pentru un public versat în aprecierea galeriei de exprimări estetice ale frumosului şi bunului gust.“ Focuri de artificii, călătorii, de ce nu şi în lumea basmului? 

Cu Elena Apostol (n. 1980), (muzică de cameră, simfonică şi corală), în Fairytale pentru ansamblu. Celor două planuri – unul real şi celălalt fantastic – ale basmului din creaţia populară, compozitoarea le plăsmuieşte corespondenţe sonore în două teme contrastante: prima, „pointillistă“ – spune autoarea – stă la baza întregii lucrări, în timp ce a doua (conţinând formula de început „a fost odată ca niciodată“) „este reprezentată aici de primul motiv care se repetă şi se dezvoltă pe parcursul întregii lucrări“. Din confruntarea celor două teme se „articulează o poveste plasată într-un timp şi spaţiu indefinite“.

Sorin Lerescu. Proportions II pentru flaut şi ansamblu instrumental a fost scrisă de Sorin Lerescu (n. 1953) în 2002, la sărbătorirea a 20 de ani ai ansamblului „Traiect“ şi dedicată flautistului Pierre-Yves Artaud. Primul opus cu acest titlu a fost scris la Darmstadt, în 1984, „impresionat de extraordinara capacitate a flautistului francez de a transforma şi transfigura artistic sonorităţile specifice ale flautului“ (Sorin Lerescu), cu rezultate şi în Proportions II.

„Cele două secţiuni ale lucrării – explică autorul – pun în evidenţă două structuri muzicale diferite, expuse împreună de flautul solist şi de ansamblul instrumental, într-un joc al proporţiilor care duce, spre sfârşitul primei părţi, la inversarea raporturilor dintre cele două configuraţii sonore. 

Secţiunea secundă – continuă compozitorul – se bazează pe un alt tip de relaţie între solist şi ansamblu. Raportul unu-multiplu se manifestă sub forma unei alternanţe între traiectul melodic al solistului şi aglomerările sonore în forte ale celorlalte instrumente, finalul readucând elemente din prima secţiune, transformate din punctul de vedere timbral şi al valorilor temporale“. Dincolo de aceste „culise“ ale concepţiei componistice să ascultăm, însă, muzica. 

Sorin Lerescu este o natură predominant lirică, pozitivă, calităţi pe care le transmite cu fiecare lucrare a sa pentru a ne scoate, chiar şi pentru o clipă, din universul tensionat în care (supra)vieţuim.