VIDEO Deţinuţii de la Gunatanamo, torturaţi cu piese interpretate de Julio Iglesias

Piesele unor artişti precum Julio Iglesias, Metallica şi Britney Spears nu se mai aud doar pentru antren, ci sunt folosite ca instrument de tortură pentru deţinuţi.

Muzica a fost considerată întotdeauna un dar divin, dar şi una dintre cele mai plăcute forme de relaxare. „Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde“, spunea Ludwig van Beethoven care nici bănuia că în secolul XXI afirmaţia sa va fi contrazisă.

Un studiu britanic publicat recent, la împlinirea a 40 de ani de la lovitura de stat a dictatorului chilian Augusto Pinochet, arată că muzica a fost folosită ca instrument de tortură. Diverse melodii, printre care piese interpretate de Julio Iglesias, difuzate la volum maxim, au fost utilizate ca instrument de tortură pentru deţinuţi. Acesta este însă cel mai recent exemplu dintr-o lungă listă, metoda fiind folosită în trecut în Irak sau la închisoarea Guantánamo.

Muzica nu lasă urme

„Tortura fără urme“, o metodă relativ nouă, se foloseşte de privarea de somn, reglarea temperaturii organismului, încălcarea tabuurilor culturale şi religioase şi manipularea psihologică în timpul interogatoriilor. Aceste metode nu lasă niciun fel de urme fizice, iar absenţa unor arme de tortură identificabile face ca totul să fie aproape invizibil, la graniţa dintre disconfort şi tortură. Astfel, individul devine victima propriului corp.

„Tortura prin muzică lasă cele mai puţine urme pe corp. Foarte puţini vor putea fi acuzaţi de tortură în lipsa unor urme, a unor dovezi. În ipoteza unor verificări, vizita comisiei ONU la Guantánamo, de exemplu, se vor găsi doar câteva difuzoare. Oboseala prelungită şi lipsa somnului cumulează nişte etape. După stadiile de halucinaţii şi reacţii fiziologice fireşti se ajunge la căderea imunităţii organismului“, explică psihologul Paul Moroşanu.

Repetarea la nesfârşit a unui cântec care poate să ducă o personă pe marginea prăpastiei mintale sau să o facă să acţioneze contra propriei voinţe, potrivit experţilor. „Muzica era prezentă 24 de ore din 24. Deschideau radioul şi puneau tot ce era la modă. În închisori puneau muzică militară pentru a ne face să mergem în pas şi ne obligau să cântăm“, a povestit Carlos Reyes, un fotograf chilian care a fost închis timp de doi ani în timpul lui Pinochet.

Printre cântecele folosite de-a lungul timpului, în diverse contexte, pentru a-i face pe deţinuţi să cedeze, se numără piese de Julio Iglesias, Metallica şi 2Pac. Iar dacă în Evul Mediu se apela, onest, la Fecioara de fier (instrument de tortură fizică - n.r.), în epoca modernă torţionarii au „folosit-o“ pe cea care a fost odată virgina showbizului american, Britney Spears.

Unii dintre artişti au rămas rezervaţi la aflarea veştii, nu şi membrii trupei Metallica. „Pe de-o parte sunt mândru că au ales Metallica, e o muzică plină de forţă, de libertate a cuvântului, de agresivitate, poate de aceea nu o suportă deţinuţii. Pe de altă parte sunt bulversat de faptul că oamenii şi-ar putea imagina că suntem implicaţi în aşa ceva, pentru că noi încercăm să fim apolitici“, a declarat James Hetfield, chitaristul formaţiei, la momentul aflării veştii.

Diferenţe culturale

Un alt aspect important este asocierea muzicii cu o stare de disconfort. Starea de oboseală prelungită, cauzată de redarea continuă a muzicii, face ca limitele fizologice ale organismului să fie distruse, iar individul să cedeze. Scopul torturii este înfrângerea rezistenţei deţinuţilor prin privarea de somn şi redarea unei muzici care este jignitoare pentru ei din punct de vedere cultural.

„Nu cred că are importanţă calitatea muzicii. Să ne imaginăm, doar, cum ar primi o muzică rock un deţinut care are astfel de afinităţi, spre deosebire de un meloman care urăşte din tot sufletul acest gen. Aceasta ar putea să fie şi o tortură morală. Dincolo de afinităţi, problema este doar fiziologică. Chiar şi atunci când ţi s-ar reda la nesfârşit melodia preferată, la un volum uriaş, cu mult peste ce suportă organismul, atunci nici nu mai contează că este piesa preferată, depăşeşte orice barieră de suportabilitate“, mai spune psihologul Paul Moroşanu.