Ultima săptămână de înscrieri pentru Eurovision 2014
0Înscrierile pentru Selecţia Naţională Eurovision 2014 sunt pe ultima sută de metri: compozitorii şi interpreţii mai au la dispoziţie o săptămână pentru a trimite piesele. Cel mai probabil, aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, cele mai multe înscrieri vor avea loc chiar în ultima zi, pe 14 februarie.
Dacă artişti precum Paula Seling şi Ovi, Ştefan Stan şi-au declarat încă de la început intenţia de a participa la Selecţia din acest an, alţi cântăreţi pare că vor lua o decizie de ultim moment. Alexandra Stan, spre exemplu, a scris în reţelele de socializare că „se gândeşte la o participare“.
Însă doi dintre mebrii trupei Sistem – grup care a obţinut, alături de Luminiţa Anghel, una dintre cele mai bune clasări ale României în concursul european, locul 3 în 2005 - vor să reediteze acea performanţă.
Florin Romaşcu şi Robi Magheţi, care acum fac parte din proiectul Cobzality, vor participa la Selecţia Naţională din 2014, alături de noua lor trupă. „Aşadar, e oficial! Încercăm să realizăm cel mai mare pas Cobzality de până acum. Avem nevoie de voi să dăm sfoară-n ţară la această veste bună! Şi, ca să sărbătorim momentul, toţi cei care dau like & share la cover foto primesc un link secret să asculte primii, duminica aceasta, piesa noastră de Eurovision“, au scris membrii trupei pe pagina de Facebook.
Perioada de înscrieri pentru Selecţia Naţională se încheie pe 14 februarie. Pe 19 şi 20 februarie va avea loc preselecţia pieselor înscrise, în urma căreia un juriu de specialitate va alege melodiile finaliste (maximum 12 piese).
Concursul european se va desfăşura la Copenhaga, în Danemarca, pe 6 şi 8 mai (semifinalele) şi 10 mai (finala). România va concura în cea de-a doua semifinală, alături de Norvegia, Israel, Georgia, Austria, Lituania, Polonia, Malta, Macedonia, Finlanda, Irlanda, Slovenia, Belarus, Grecia şi Elveţia.