VIDEO Travestitul Conchita Wurst din Austria, o prezenţă inedită la Eurovision 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia din acest an a concursului Eurovision se anunţă de pe-acum una plină de culoare, deşi selecţiile din multe ţări nu s-au încheiat încă. Ca-n fiecare an, nu vor lipsi concurenţii inediţi, iar în 2014 o prezenţă excentrică este reprezentanta Austriei: travestitul Conchita Wurst (Conchita Cârnat).

De-a lungul timpului, la Eurovision – o competiţie cu un public numeros în rândul comunităţii gay – nu au lipsit artiştii travestiţi sau transsexuali. De altfel, în 1998, Dana International, un transsexual din Israel, chiar a câştigat concursul, cu melodia „Diva“.

Însă Conchita Wurst are un look inedit: o faţă cu trăsături feminine şi... barbă. Artista a fost aleasă să reprezinte Austria la Eurovision Song Contest 2014 în urma unei decizii interne a postului naţional austriac, ORF.

Cântăreaţa a filmat deja videoclipul de prezentare pentru concursul de la Copenhaga, împreună cu o echipă trimisă de organizatorii danezi. De altfel, în Danemarca, ţara organizatoare, vestea participării Conchitei a fost foarte bine primită.

Filmările au avut loc în teatrul Palatului Schönbrunn din Viena, iar Conchita a avut la dispoziţie peste 70 de rochii. Reprezentanta Austriei va cânta pe 8 mai, în cea de-a doua semifinală, în care concurează şi România.

image

Numele real al Conchitei Wurst este Tom Neuwirth (25 de ani), un decorator de vitrine care a devenit celebru în ţara natală în 2007, când a ajuns în finala talent-show-ului „Starmania“. A mai participat la selecţia austriacă pentru Eurovision în 2011, dar s-a clasat pe poziţia a doua.

Concursul cântecului european se va desfăşura la Copenhaga, Danamarca, pe 6 şi 8 mai (semifinalele) şi 10 mai (finala). România va participa în a doua semifinală. Finala Selecţiei Naţionale, în care va fi desemnat reprezentantul ţării noastre, va avea loc pe 1 martie şi va fi transmisă la TVR. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite