Toto Cutugno va concerta pe 13 martie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul italian Toto Cutugno va susţine un concert, intitulat „Best Of“, pe 13 martie, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în care va cânta melodiile care l-au consacrat, dar şi melodii dedicate femeilor.

Între melodiile pe care le va interpreta Toto Cutugno se numără „L’Italiano“, „Serenata“, „Insieme: 1992“, „Figli“ şi „Stasera Parliamo Di Donne“, informează organizatorii evenimentului, citaţi de Mediafax.

„Eu iubesc şi admir femeile din tot sufletul, nu pentru că sunt bărbat, dar pentru acele caracteristici - inteligenţa ascuţită, curajul, altruismul - pe care noi, bărbaţii, nu le avem. În ziua de azi, e foarte greu să cucereşti o femeie, pentru că, de obicei, ele sunt cele care cuceresc bărbaţii. Chiar dacă ne lasă impresia că noi suntem cei care stabilim regulile, ele ne conduc din umbră şi «ne fac să le cucerim». Femeile au o inteligenţă nativă extraordinară şi ştiu să se descurce în orice situaţie, mult mai bine ca noi. Sunt nişte creaturi magnifice“, a declarat interpretul italian.

De asemenea, Toto Cutugno s-a declarat legat emoţional de România, pentru că a cunoscut mulţi români cu care a lucrat şi a colaborat foarte bine. „În România mă simt ca acasă“, a spus artistul, care a cântat pentru prima oară în România în anul 1993, la Festivalul „Cerbul de Aur“.

De atunci, Toto Cutugno a revenit pentru mai multe concerte sau ca invitat de onoare la diverse emisiuni de televiziune. Ultima dată, Toto Cutugno a susţinut un concert în România anul trecut, la Sala Palatului din Bucureşti. Cutugno şi-a recunoscut dragostea pe care o are faţă de poporul român şi a dezvăluit, anul trecut, că are doi angajaţi români în casa lui din Roma. „Atât de mult iubesc poporul român“, a spus atunci artistul.

Toto Cutugno a vândut peste 150 de milioane de albume şi a compus peste 400 de melodii, pentru peste 50 de interpreţi celebri, precum: Adriano Celentano, Joe Dassin, Luis Miguel, Fausto Leali, Miguel Bosé şi Ricchi e Poveri.

Cutugno a rămas singurul cantautor italian care a câştigat concursul Eurovision, în anul 1990. Melodia sa „L’italiano“, înregistrată în anul 1983, este cântată de peste 160 de interpreţi din întreaga lume, fiind printre cele mai fredonate cântece italiene din toate timpurile.

Biletele pentru concertul de la Cluj-Napoca se pot cumpăra, începând de miercuri, la şase categorii de preţuri: 100 de lei, 150 de lei, 200 de lei, 250 de lei, 300 de lei şi 350 de lei.

Biletele se găsesc în mai multe locuri din Cluj-Napoca, respectiv la casa de bilete a Sălii Polivalente, la Librăria Librarium Universităţii, la agenţia de bilete a Teatrului Naţional, la standul Ticketnet din Cora, la standul Ticketevent din Iulius Mall, dar şi la magazinele Orange, Vodafone, Diverta, Germanos, Inmedio şi în agenţiile TUI TravelCenter. Biletele pot fi achiziţionate şi online, pe site-urile: biletoo.ro, biletmaster.ro, eventim.ro, bilet.ro, blt.ro, bilete.ro, myticket.ro şi ticketnet.ro.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?