Nicole Scherzinger, despre reunirea trupei The Pussycat Dolls: „Sper că e ceva diferit pentru că noi suntem diferite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Nicole Scherzinger (41 de ani) a confirmat anunţul potrivit căruia trupa a cărei member a fost, The Pussycat Dolls, se va reuni după 10 ani de la destrămare.

Trupa Pussycat Dolls se reuneşte după 10 ani, iar Nicole Scherzinger a semnat deja un contract „de milioane de dolari“, potrivit unei surse, pentru a reveni în grupul care a făcut-o celebră în anii 2000.

Lidera trupei a confirmat revenirea The Pussycat Dolls şi a declarat că toate s-au maturizat „atât de mult“ de la momentul despărţirii: „În primul rând, sper că este ceva diferit pentru că noi suntem diferite. Se fac zece ani de atunci. Fiecare dintre noi contribuie la grup cu un dar unic. Sunt atât de încântată şi ne-am maturizat atât de mult. Suntem aici pentru a ne vedea pe fiecare dintre noi strălucind. Cred că o să ne susţinem una pe alta“, a afirmat artista într-un interviu acordat The Sun, citează Agerpres

Astfel, Pussycat Dolls vor pleca într-un turneu mondial şi sunt în discuţii  pentru a înregistra noi piese. Ultimul material discografic lansat de trupă a fost cel din 2008, intitulat „Doll Domination“.

Pussycat Dolls a fost una dintre cele mai succes trupe ale anilor 2000

Din grup au mai făcut parte, pe lângă Nicole, Carmit Bachar, Ashley Roberts, Jessica Sutta, Melody Thornton şi Kimberly Wyatt. Trupa a dat lovitura cu hiturile „Don’t Cha“ şi „Buttons“. 

Pussycat Dolls se reunesc după 10 ani FOTO Guliver/Getty Images

Pussycat Dolls s-ar fi destrămat în 2009 din cauza conflictelor provocate de solista Nicole Scherzinger, care şi-ar fi asumat rolul de „şefă“ a grupului, notează sursa citată.

Se pare că cele cinci cântăreţe au revenit la sentimente mai bune şi sunt acum pregătite să revină pe scenă în vechea formulă, după 10 ani de la despărţire. 

Zvonul că Nicole Scherzinger s-ar putea să cânte din nou alături de colegele Kimberly, Ashley, Jessica şi Melody a circulat intens în ultima perioadă, după ce o sursă a declarat pentru The Sun că acestea ar pregăti o reuniune anul viitor, dar şi un turneu mondial. 

   

Reunirea grupului este surprinzătoare având în vedere că, în urmă cu doi ani, o fostă membră Pussycat Dolls, Kaya Jones, declara că trupa reprezenta o „reţea de prostituţie“ şi că directorii din industria entertainmentului le abuzau şi le forţau să întreţină relaţii sexuale cu diverse persoane.

Kaya Jones s-a alăturat trupei în anul 2003, pe când avea doar 19 ani. Însă, înainte de lansarea primului album al formaţiei „ Don’t cha“, care s-a bucurat de un succes foarte mare, cântăreaţa a decis să părăsească grupul, tocmai din cauza numeroaselor abuzuri din industria muzicii. 

Kaya Jones, alături de celelalte membre ale trupei Pussycat Dolls FOTO WireImage

În 2003, în grup au intrat Nicole Scherzinger, Melody Thornton, Carmit Bachar, Ashley Roberts, Jessica Sutta şi Kimberly Wyatt. Cele şase au format trupa care în 2005 lansa hit-ul „Don't Cha”, cu care au devenit celebre pe plan internaţional.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi