Motivul pentru care România nu mai participă la Eurovision. Președintele TVR susține că nu este vorba de bani

0
0
Publicat:

Președintele TVR Dan Turturică a oferit noi informații cu privire la decizia de retragere a României de la Eurovision pentru al doilea an consecutiv.

România a avut în 2023 cel mai slab rezultat din istorie FOTO Arhivă

România nu va participa nici la ediția Eurovision 2025, care va avea loc pe 17 mai, la Basel (Elveția), acesta fiind cel de-al doilea an consecutiv când Consiliul de Administrație al TVR ia decizia ca țara noastră să nu mai aibă un reprezentat în concursul european.

În ședința Consiliului de Administrație al TVR din 2024 s-au expus și motivele care au dus la decizia retragerii României din concurs: „constrângerile financiare, dar şi dorinţa de a reprezenta România la un nivel performant”.

La lansarea grilei de primăvară a TVR, președintele Dan Turturică a precizat că nu banii ar fi reprezentat, de fapt, marea problemă pentru care România nu mai participă la Eurovision, potrivit Click!.ro.

Motivele retragerii

„Decizia de a nu participa la Eurovision a fost pe listă în consiliul de Administrație al TVR. Trebuie să mărturisesc că argumentele împotriva participării României au devenit foarte numeroase, în ultima vreme. Va avea rost să ne reîntoarcem la Eurovision, atunci când relația dintre Televiziunea Publică și producătorii muzicali de la noi va fi resetată. Ultima dată când l-am organizat, am decis ca votul să aparțină publicului, iar casele de producție nu și-au mai adus contribuția”, a precizat Dan Turturică.

El a vorbit și despre ce condiții ar trebui să îndeplinească țara noastră pentru a reveni în competiția europeană.

„Noi nu putem inventa cântăreți. Nu suntem nici compozitori de muzică, deci puterea noastră de a influenţa calitatea melodiilor care intră în selecţie şi implicit selecţia, astfel încât să trimitem pe scena Eurovision artişti cu care să ne mândrim şi care să fie consideraţi de foarte mulţi oameni ca reprezentanţi ai scenei muzicale din România, a devenit foarte îngustă.

Ne reîntoarcem la Eurovision atunci când vom putea aduce artiști de la vârful industriei muzicale! Ne dorim mult să reluăm Eurovision-ul, iar aici nu e vorba de bani, nu e vorba că nu sunt bani. Juriul a fost acuzat mereu că favorizează anumite case de producție. Dar, puterea noastră de a influența calitatea muzicienilor din concurs e limitată. Au fost case de producție care au beneficiat foarte mult în urma participării artiștilor lor la Eurovision, în timp ce TVR a câștigat foarte puțin”, a adăugat el.

România a avut cel mai slab rezultat în 2023

Televiziunea Română este organizatoarea selecţiei naționale pentru Eurovision, competiție la care participă din 1993.

Cele mai bune rezultate ale României pe scena Eurovision au fost următoarele: locul al treilea obținut de Luminița Anghel și Sistem, la Kiev, în anul 2005; apoi tot locul trei, de data aceasta obținut de Paula Seling şi Ovi la Oslo, în 2010. Mihai Trăistariu a ocupat locul 4, la Atena, în 2006 cu piesa „Tornero”, devenită ulterior hit.

În 2023, cu un an înainte de a se lua decizia retragerii României de la Eurovision, țara noastră a obținut cel mai slab rezultat din istoria participării la Eurovision: zero puncte, clasându-se pe ultimul loc alături de San Marino. Mai mult, cheltuielile de participare a delegației României la Eurovision s-au ridicat la o sumă imensă, și anume 400.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant