Membrii trupei Outkast se vor reuni, după şapte ani de pauză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa Outkast a câştigat, în 2004, trei premii Grammy FOTO AFP

André 3000 şi Big Boi, cunoscuţi sub numele de Outkast, vor urca împreună pe scenă după o pauză de şapte ani, la ediţia din acest an a Coachella Valley Music And Arts Festival, a declarat producătorul Rico Wade.

În 2007, trupa Outkast a decis să ia o pauză, iar cei doi cântăreţi au urmat cariere solo. Membrii grupului nu au mai colaborat din 2006, când au creat coloana sonoră pentru musicalul „Viaţa mea în Idlewild/ Idlewild“, dar au discutat posibilitatea de a se reuni la un moment dat, potrivit dailymail.co.uk.

„Sunt 20 de ani. Am început la 15-16 ani. Am lansat primul album când aveam 17 ani. Douăzeci şi cinci de milioane de albume vândute, şapte premii Grammy, mă simt minunat“, declara, la un moment dat, Big Boi, unul dintre membrii trupei Outkast.

Formaţia Outkast a fost înfiinţată în 1992, în East Point, Atlanta, Georgia. Outkast este alcătuită din cântăreţii Big Boi şi André 3000. Acest grup din Atlanta a fost recompensat cu şapte premii Grammy, a lansat şase albume premiate cu disc de platină. Albumul „Speakerboxxx/The Love Below“, care conţine single-urile „Hey Ya!“ şi „The Way You Move“, s-a vândut în peste 10 milioane de copii.

  

   

Producătorul Rico Wade a declarat pentru site-ul muzical Stereogum că îşi doreşte ca vărul său, rapperul Future, să se alăture celor doi cântăreţi, la reuniunea din California.

În ultimii ani, festivalul de muzică a găzduit reunirea mai multor formaţii, precum Iggy And The Stooges, Rage Against the Machine, Refused şi The Pixies. Coachella Valley Music And Arts Festival se va desfăşura pe parcursul a două weekenduri - 11-13 aprilie şi 18-20 aprilie, în Indio, California.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online