Mariah Carey şi declinul statutului de „divă“: ultimul album al artistei nu a stârnit interesul fanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariah Carey a fost cea mai de succes cântăreaţă în Statele Unite ale Americii în anii 1990 FOTO Reuters

Aura divelor de succes din industria muzicală începe să pălească uşor, uşor, odată cu trecere anilor. Cel mai evident exemplu este dat de Maryah Carey, care, odată cu lansarea celui mai nou album a dovedit că şi-a atins limita.

Mariah Carey (44 de ani) s-a dovedit a fi într-adevăr una dintre cele mai evazive cântăreţe de pe piaţa muzicală internaţională, odată cu lansarea noului ei album. Materialul intitulat „Me I Am Mariah, The Elusive Chanteuse“ (n.r. - „Eu sunt Mariah, cântăreaţa evazivă), lansat în urmă cu aproximativ două săptămâni „s-a prăbuşit“ în topul vânzărilor şi a fost repede uitat. În ciuda unor recenzii bune, albumul se află pe locul 157 în topul iTunes şi pe locul 75 pe site-ul amazon.com şi a fost vândut în doar 75.000 de copii.

Vorbind despre a doua jumătate a titlului albumului, sintagma „The Elusive Chanteuse“, Mariah Carey spune că acesta este o poreclă pe care a adoptat-o recent, după modelul altor pseudonime, porecle şi abrevieri artistice pe care şi le-a însuşit în trecut, precum „Mimi“ şi „MC“.

Eşecul albumului „Me I Am Mariah, The Elusive Chanteuse“ ar trebui să fie privit ca o lecţie de către toate divele din generaţia şi categoria de vârstă a celebrei Mariah Carey care încă înregistrează şi lansează piese. Înainte de lansarea acestui material discografic, Mariah a avut o pauză de cinci ani de zile, după ce în 2009 albumul „Memoirs of An Imperfect Angel“ a fost lansat fără a se evidenţia cu un hit, semnalând încă de atunci că Mariah este mult prea bătrână pentru piaţa muzicii pop.

La acel moment, „Memoirs of An Imperfect Angel“ a fost vândut în doar 550.000 de exemplare, după ce în anii 1990 Mariah reuşea să vândă milioane de albume, fiind, de altfel, numită de către Recording Industry Association of America femeia-artist cu cele mai multe albume vândute în Statele Unite ale Americii, peste 63 de milioane.

Singurul album-hit adevărat al artistei a rămas „Emancipation of Mimi“, lansat în 2005, care a dat cel mai bun single al animlor 2000, „We Belong Together“, fiind mai târziu numit „Piesa Deceniului“ de către Billboard.

Albumul ei „E=MC2“, lansat în aprilie 2008, s-a vândut în peste 1,3 milioane de copii doar în Statele Unite şi i-a oferit artistei americane şansa de a avea cel de-al 18-lea single No.1 în Billboard Hot 100, datorită piesei „Touch My Body“. Cu această piesă, Mariah Carey l-a egalat pe Elvis Presley şi a urcat pe a doua poziţie în clasamentul artiştilor cu cele mai multe piese clasate pe primul loc în Billboard Hot 100, în ultimele decenii.

Privind aceste date, cântăreaţa, cu ajutorul casei de producţie DefJam, trebuie să găsească o cale prin care să-şi resusciteze actul artistic. O primă soluţie, sugerată de site-ul showbiz411.com ar fi renunţarea la atitudinea de divă pe care Mariah o afişează până şi în locuri obişnuite, cum ar fi la metrou acolo unde a fost fotografiată îmbrăcată într-o rochie de bal. O a doua soluţie pentru revenirea artistei ar fi lansarea pe piaţă a unui videoclip cu ajutorul căruia să stârnească vâlvă sau a unuia în care să se autoparodieze.

Mariah Carey FOTO Reuters

Aceasta nu este singura dată când Mariah Carey trece printr-o fază mai puţin fericită a carierei sale, după ce în 2000 a părăsit casa de producţie Columbia pentru a semna un contrat cu Virgin Records. În acea vreme, după lansarea primului ei film „Glitter“ (2001), Carey a suferit o cădere fizică şi emoţională şi a fost spitalizată pentru epuizare severă. Atenţia slabă a publicului pentru peliculă i-a anulat contractul cu Virgin Records, în valorea de 50 de milioane de dolari, ceea ce a dus la un declin al artistei.

În prezent, Mariah Carey nu are succes nici pe plan personal, anunţând recent că ar putea pune capăt mariajului cu Nick Cannon, prezentatorul emisiunii „America’s Got Talent“, după ce acesta a spus că a întreţinut raporturi sexuale cu Kim Kardashian şi a dezvăluit o serie de detalii intime despre viaţa lui sexuală cu Mariah Carey. Cântăreaţa s-a declarat „dezgustată“ de acele declaraţii făcute de soţul ei.

„Mariah a făcut o scenă de divă şi a început să îl certe pe Nick, spunând că e un chiulangiu, că nu e un soţ bun. L-a făcut să treacă prin iad, spunând că e imatur, şi l-a acuzat că a înşelat-o cu diverse femei“, a spus un prieten al cântăreţei despre presupusul conflict.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model