Interviu Interviu cu DJ Dodo: o legendă a muzicii nu va fi uitată la fel de uşor ca o vedetă X Factor sau un Justin Bieber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DJ Dodo, după festivalul la care a împărţit scena cu Skrillex.

DJ Dodo a fost pe scena unuia dintre marile festivaluri din România. Alături de el a stat, o scurtă vreme, şi Skrillex. Am vorbit cu el să aflu cum e o astfel de experienţă.

Niciun eveniment nu e la fel pentru doi oameni şi am vrut să aflu despre Electric Castle dacă e la fel pentru oameni care sunt pe scenă şi produc muzica pentru cei din faţa acesteia. Experienţa celor de la Diamonds Are Forever am aflat-o, dar ei sunt în zona rock. Pentru un DJ poate fi altceva, astfel că am ajuns la Dodo (Elod Nemet, pe numele său real).

Un DJ, un disc jockey sau doar un deejay, îi spui cum vrei, este o persoană care mixează. Dacă ai trăit prin cluburi sau pe la festivaluri câteva ore, atunci ai altă imagine despre un aşa om decât cineva care a ajuns cuvântul doar la radio. Termenul a pornit în vremea gramofonului, dar, între timp, am ajuns la CD-uri şi fişiere digitale. Termenul a rămas. Ce nu s-a schimbat e că DJ-ul mixează în timp real, e o reprezentaţie live, iar fiecare are un stil al său, un set de cunoştinţe şi de aptitudini pe care să le prezinte publicului.

DJ Dodo susţine că după un festival precum Electric Castle – în aer liber, cu câteva scene, cu mii de oameni – mereu rămâne cu energie pozitivă, un vibe, după cum denumeşte el starea. La ediţia de anul acesta a avut şi un moment special, a împărţit scena cu Skrillex, un DJ mai cunoscut şi cel care a avut show-ul din ziua de sâmbătă.

Conduc ocazional. Am maşină, dar îmi plac mai mult drumurile lungi, nu prin oraş. Pentru mine o maşină ideală trebuie să aibă un consum mai mic, să aibă trapă şi să aibă sonorizare bună în ea - DJ Dodo.

„Skrillex era pe scenă înainte să îmi încep setul. Credeam că pleacă atunci când încep, însă nu. A rămas şi mi-a zis că îi place muzica. Ne-am distrat, a dansat, ba chiar a fost un moment când a devenit «MC» (master of ceremony – n.r.). Mi s-a părut amuzant, interesant, că un DJ atât de cunoscut să se distreze chiar lângă mine, pe setul meu“, îşi aminteşte acesta. Despre starea aceasta, pe scenă, cu oameni în faţă care au ales să-i asculte lui muzica, o descrie drept minunată.

„Pe cât de frumos e să faci muzică, de trăit niciodată n-am vrut din muzică, am vrut doar să fie ea, să mă ocup de aşa ceva. La început, nici nu m-am gândit că se poate trăi din muzică sau că eu pot face aşa ceva. Dar acum situaţia în România e mult mai bună, la nivel de festivaluri. Eu zic că suntem pe drumul cel bun, ca să ajungem ca un festival de «afară». Line-up-uri minunate avem, echipe de organizatori super tari avem, iar locuri frumoase de asemenea. Poate mai avem nevoie de o atitudine mai deschisă, o gândire mai pozitivă şi mai clară, fără ură“, descrie acesta starea din industria muzicală a lui 2016.

Unde se trage linie între ceea ce vrei să faci şi ceea ce se aşteaptă publicul să faci pentru el? „De ceva timp am început, am încercat şi cât de cât am reuşit să educ puţin publicul. Fac ce îmi place, mixez ce muzică îmi place, iar publicul e mulţumit şi nu se aşteaptă la altceva. Nu toată lumea trebuie să fie mulţumită cu noi şi cu ceea ce facem. Uneori, calitatea e mai importantă decât cantitatea“, spune DJ Dodo. Poate de aceea, când l-am întrebat de „pensionare“, a spus că probabil n-ar mai fi la fel de activ, dar nu ar vrea să renunţe vreodată. „Vârsta mea de «pensionare» sper să fie pe la 50 – 60 de ani. Sau cât o să mai trăiesc“.

În final, am fost curios cum se văd pentru el cei numiţi legende ale muzicii. „Eu nu cred că rămân doar mituri, legendele muzicale sunt adevărate. Oamenii care făceau muzică, trupele de altă dată, rămân cu noi, în inimile noastre şi nu dispar. Un Rolling Stones, David Bowie sau - să zic şi de pe scena mai electronică - Underworld sau Daft Punk nu se uită, cum va fi uitată, de exemplu, o vedetă de X Factor sau un Justin Bieber“, explică acesta.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil