DJ Hugo, de la „Românii au talent”, pe scena Saga Festival

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DJ Hugo, semifinalist al show-ului Românii au talent şi nominalizat la premiul de originalitate, va urca pe una dintre scenele Saga Festival la începutul verii. Impresionaţi de talentul lui incredibil şi de capacitatea de a face spectacol, organizatorii festivalului l-au invitat să facă parte din line-up-ul celei de-a doua ediţii Saga, care va avea loc în perioada 3-5 iunie, la Arena Naţională din Bucureşti.

„Părinţii mi-au spus că au o veste bună, m-au sfătuit să mă aşez pe pat şi în momentul în care mi-au spus că voi mixa la SAGA Festival, m-am bucurat enorm că visul mi s-a împlinit acum. Vestea, pe care am primit-o cu braţele deschise, este un lucru extraordinar, mai ales că mi se întâmplă la o vârstă fragedă. Îmi doresc să le ofer fanilor festivalului un show spectaculos, să danseze şi să se simtă minunat, să le transmit din energia mea. M-am pregătit în tot acest timp pentru un festival, deşi nu ştiam când mi se va oferi această ocazie. Setul cu care o să vin la SAGA mă reprezintă”, a spus DJ Hugo.

DJ Hugo poate fi votat pentru câştigarea premiului de originalitate la Românii au talent, în finala de pe 27 mai, iar peste o săptămână, tânărul DJ va putea fi văzut şi ascultat la SAGA Festival, unde le va aduce festivalierilor un mix vibrant.

Biletele pentru primul festival al verii, SAGA, pot fi cumpărate de aici

Afrojack, Black Coffee, Deadmau5, DJ Snake, Elderbrook, Fedde Le Grand, Fisher, Marshmello, Meduza, Ofenbach, Purple Disco Machine, R3HAB, Salvatore Ganacci, Sickick, Tiesto, Timmy Trumet şi mulţi alţi artişti internaţionali şi locali vor veni la Bucureşti în primul weekend din iunie.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux