INTERVIU James Gaffigan, dirijor: „Ar trebui să se ştie mai mult despre Enescu“

Dirijorul american James Gaffigan, care va dirija Orchestra Simfonică din Lucerna astăzi şi mâine, spune că a adaptat programul concertelor, ţinând cont că se va cânta „în sala minunată care este Ateneul Român“

Dirijorul american James Gaffigan, în vârstă de 34 de ani, se declară îndrăgostit de Europa: „America este foarte tânără, desigur cu teritorii culturale diverse, dar muzica vine, de fapt, din Europa, cu tot ceea ce înseamnă tradiţie şi istorie, despre care americanii ar trebui să afle. Eu sunt de fapt îndrăgostit de Europa şi foarte încântat că locuiesc în Elveţia“. Din 2010, James Gaffigan este dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Lucerna, pe care o va dirija la Ateneul Român, astăzi şi mâine, de la ora 17.00, având în program Concertul pentru violoncel şi orchestră şi Simfonia a VI-a, ambele de Dvořák.

Interviu realizat de Ruxandra Arzoiu

Aveţi două concerte la Bucureşti cu un program clasic şi o lucrare de George Enescu. Aţi mai dirijat muzica sa?

O cunosc mai mult din înregistrările numeroase realizate de Lawrence Foster şi, desigur, din cadrul festivalului. Acum doi ani am dirijat simfonia Turangalila de Messiaen cu Orchestra Naţională Radio şi atunci am auzit şi câteva dintre compoziţiile enesciene. Cred că este un creator despre care ar trebui să se ştie mult mai mult şi este foarte bine ce face festivalul în acest sens.

Parcurgând programele concertelor dumneavoastră, observăm că preferaţi repertoriul clasic.

Se poate explica această alegere prin două aspecte. Primul se referă la dimensiunile Orchestrei Simfonice din Lucerna pe care o dirijez. Nu este un ansamblu mare, 60-70 de membri, specializaţi în muzică de Mozart, Haydn, Schubert, Brahms, Schumann, cu unele extensii către Dvorák sau Bartók. Pentru oncertele de la Bucureşti, am ţinut cont că vom cânta în acea sală minunată care este Ateneul Român şi ne-am adaptat programul. De fapt, nouă ne place foarte mult să cântăm în astfel de săli nu prea mari, şi cea de la Bucureşti este una dintre preferatele noastre.

Sunteţi unul dintre tinerii dirijori americani de mare anvergură. Cum aţi ajuns la orchestra din Lucerna şi de ce doriţi o carieră preponderent europeană?

Ca american, cred că este o idee foarte bună să fac un pas dincolo de acest continent. America este foarte tânără, desigur cu teritorii culturale diverse, dar muzica vine de fapt din Europa, cu tot ceea ce înseamnă tradiţie şi istorie, despre care americanii ar trebui să afle. Eu sunt de fapt îndrăgostit de Europa şi foarte încântat că locuiesc în Elveţia. 

Doresc să revin în locul în care îmi place, pentru că altfel totul este numai un joc pentru faimă şi bani   James Gaffigan, dirijor

Din anul 2010 sunteţi dirijor principal al Orchestrei din Lucerna. Ce a însemnat acest pas pentru dumneavoastră?

Acum aproape trei ani, abia aşteptam să am o orchestră a mea. Consider că este o oportunitate perfectă. Avem o minunată sală de concert, facem concerte cu casa închisă, avem o administraţie care lucrează foarte mult pentru noi, o conducere care este preocupată să ne promoveze. În comparaţie cu alte locuri în care sunt multe concedieri şi probleme cu finanţarea, de la noi se aud numai veşti bune. 

Să fii la pupitrul unor mari orchestre ale lumii, este o experienţă necesară pentru un dirijor?

Este important pentru un dirijor să audă marile orchestre ale lumii, Filarmonica din Viena, cea din München, din Cleveland, dar este totodată bine să cunoşti ansambluri de toate nivelurile. Pentru mine însă, să fiu dirijor invitat nu este atât de important ca poziţia pe care o am acum, aceea de a consolida o relaţie. Şi gândesc astfel: este uşor să fii erou, să ajungi într-un loc, să faci o impresie bună şi apoi să pleci. Dar pe mine nu mă interesează acest parcurs. 

„Lucerna“ a devenit faimoasă

Care este politica dumneavoastră repertorială la Orchestra Simfonică din Lucerna?

Avem norocul să colaborăm cu mari solişti ai lumii, Christian Zimmerman, Hélène Grimaud, Martha Argerich şi aşa mai departe, care sunt fericiţi să revină pentru a face muzică cu noi. Dar nu dorim să cântăm numai cu cei faimoşi, vrem să contribuim şi la lansarea noii generaţii de muzicieni, să avem un echilibru în acest sens. În privinţa repertoriului, continuăm să insistăm cu cel clasic şi romantic timpuriu, dar, în acelaşi timp, ne extindem şi la Bartók, Bruckner, Debussy, Fauré. Avem şi comenzi de muzică contemporană, de la Wolfgang Rihm, James MacMillan, creatori ai timpului nostru. Cântăm şi lucrări de compozitori precum Bernd Alois Zimmerman, Arnold Schönberg, faţă de care lumea are o oarecare prejudecată. 

Cât sunteţi de implicat în repertoriul de operă? Se poate să fii un dirijor bun fără să dirijezi operă?

Cred că poţi fi un dirijor bun şi fără operă, dar pe mine opera mă face foarte fericit. Poţi să iubeşti sau să urăşti genul liric. Ştiu mari dirijori care nu vor să se apropie de operă; poate pentru că vor să aibă controlul absolut a tot ceea ce se întâmplă. 

Pe cântăreţi nu-i poţi controla, trebuie să le asiguri însă tot confortul pe scenă şi să prevezi mereu ce se va întâmpla. Pentru mine, ca tânăr dirijor, cred că este esenţial să lucrez în compania cântăreţilor şi să le fiu de folos. Dar dacă nu le înţelegi limbajul, felul de a fi, nu trebuie să faci asta. 

Cred că dacă vrei să înveţi ceva în dirijat, atunci locul este la operă şi de aceea mie îmi place mult. Într-adevăr, cere foarte mult timp să colaborezi cu regizorul, cu producătorul, dar cred că merită şi, după mine, este arta supremă.

Lucerna este un oraş foarte cultural, cu festivaluri celebre. Este aici publicul mai exigent decât în alte părţi?

Lucerna a devenit un centru cultural faimos şi festivalul de aici nu a fost niciodată atât de celebru ca astăzi. Într-un fel, înainte de a accepta acest post la orchestra simfonică, am ezitat puţin, gândindu-mă cum aş putea să concurez cu marile ansambluri care vin aici, dar am realizat că este foarte stimulativ în acelaşi timp, ca o provocare care ne inspiră pentru a deveni mai buni. 

Avem un auditoriu foarte devotat care vine nu numai din Lucerna, dar şi din Zürich, din Berna şi din Basel, de la Geneva şi chiar de la Milano.

Este tot mai numeros şi apreciază nivelul artistic tot mai ridicat.