Interviu Interviu cu violonistul Serghei Dogadin: „Scena e însăşi viaţa mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violonistul rus Serghei Dogadin FOTO Arhiva Festivalului George Enescu

La 25 de ani, Serghei Dogadin are deja o gândire care leagă actul artistic de partitura interpretată, de artiştii cu care colaborează şi de publicul în faţa căruia se află. Apreciat pentru sunetul liric, bogat, cursiv, violonistul captivează prin expresivitate, căldură, sensibilitate.

Articol realizat de:Maria Monica Bojin

Miercuri, 4 septembrie, va interpreta „Poemul“, de Ernest Chausson, şi „Introducere“ şi „Rondo capriccioso“, de Camille Saint-Saëns. Concertul va fi dirijat de artistul rus Vladimir Spivakov.

Maria Monica Bojin: Aţi urmat Conservatorul din Sankt Petersburg şi aţi participat la cursuri de măiestrie susţinute de marele violonist şi profesor Zahar Bron. Sub îndrumarea cui vă aflaţi acum?

Serghei Dogadin: În momentul de faţă studiez la Köln cu Mihaela Martin, o persoană minunată, un muzician extraordinar. Îi sunt elev deja de un an de zile, îmi plac foarte mult lecţiile cu ea şi pot spune că pedagogia sa este o experienţă foarte importantă pentru mine. 

Există violonişti pe care-i consideraţi modelele dumneavoastră – fie contemporani, fie din alte generaţii?

Da, desigur. Îl admir pe David Oistrah, iar dintre violoniştii de astăzi îmi plac Maxim Vengerov şi Vadim Repin, într-adevăr mari muzicieni. 

Interpretaţi la Bucureşti Poemul de Ernest Chausson şi Introducere şi Rondo capriccioso de Camille Saint-Saëns. De ce i-aţi ales pe aceşti doi compozitori anume?

Sunt lucrări pe care dirijorul Vladimir Spivakov, cu care colaborez, le îndrăgeşte şi care, desigur, îmi plac şi mie. Amândoi am considerat că aceste creaţii foarte importante pentru istoria muzicii ar putea însemna o călătorie sonoră frumoasă pentru public. De fiecare dată când le interpretez – de fapt de fiecare dată când cânt –, îmi doresc să pun în acea muzică o parte din sufletul meu şi sper că acest lucru se va simţi.

Pe CD-ul dumneavoastră „Dogadin“ aţi înregistrat doar lucrări ruseşti. Ce relaţie aveţi cu muzica ţării dumneavoastră? Cum vă influenţează?

Compozitorii de pe acel disc – Ceaikovski, Prokofiev şi Rahmaninov – sunt pentru mine cei mai importanţi din Rusia şi cred că lucrările respective sunt printre cele mai bune exemple de muzică rusă.

Aţi cântat pe viorile care i-au aparţinut la un moment dat lui Paganini şi lui Johann Strauss-fiul. Cum a fost acea experienţă?

Din nefericire, nu am putut să mă bucur de acele viori minunate prea mult, am avut o singură repetiţie şi un singur concert. A rămas însă o amintire extraordinară, a fost o senzaţie uluitoare şi cred că-mi voi aminti toată viaţa de acele momente. 

Aţi colaborat deja cu dirijorul Vladimir Spivakov; ce fel de relaţie aveţi cu el?

Într-adevăr, sunt deja cinci ani de zile de când lucrez cu dânsul. Este un muzician extraordinar, un mare artist. Aştept de fiecare dată întâlnirile noastre cu mare nerăbdare, pentru că simt o căldură deosebită din partea sa. Îl admir foarte mult. Vreau, de asemenea, să amintesc faptul că orchestra pe care o conduce, Filarmonica Naţională Rusă, este uimitoare, este una dintre cele mai bune din Rusia. Mă bucur că pot colabora cu Vladimir Spivakov şi cu Filarmonica Naţională atât de des.

Ce semnificaţie are pentru dumneavoastră participarea la Festivalul „Enescu“?

Este un festival de renume, de aceea faptul că am fost invitat este pentru mine o experienţă foarte importantă şi o onoare. Aştept cu nerăbdare şi bucurie să vin în capitala României. 

Celebru de la 9 ani

Numele: Serghei Dogadin

Data şi locul naşterii: 1988, Sankt Petersburg 

Studiile şi cariera: 

- A absolvit Conservatorul din Sankt Petersburg şi a urmat cursuri de măiestrie cu Zahar Bron. 

- A câştigat concursurile Paganini din Rusia, Andrea Postaccini din Italia, Ceaikovski de la Moscova şi a fost invitat de către BBC să înregistreze Concertul pentru vioară de Alexandr Glazunov. 

- Între dirijorii cu care a colaborat se află Valeri Gergiev şi Vasili Petrenko. 

- În urmă cu un an, Serghei Dogadin a intrat la Academia Yehudi Menuhin din Gstaad, la clasa lui Maxim Vengerov.  

- Locuieşte în: Sankt Petersburg, Rusia.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică